Politicieni din toate formaţiunile, fie de dreapta sau de stânga, foşti colegi din PSD, membri ai familiei, prieteni, dar şi reprezentanţi ai aparatului tehnic al Senatului s-au strâns în jurul sicriului lui Antonie Iorgovan, pentru a-i aduce un ultim omagiu, înainte de înmormântarea acestuia la Cimitirul Belu.
Cortegiul funerar a plecat în jurul orelor 12.30 spre Cimitirul Bellu, unde Antonie Iorgovan are locul de veci. Au fost prezenţi preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Valer Dorneanu, judecători ai Curţii Constituţionale, judecători la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, preşedintele Curţii de Conturi, senatori şi deputaţi, între care Ion Iliescu, Ioan Solcanu, Doru Ioan Tărăcilă, Norica Nicolai, Şerban Nicolae, Dan Mircea Popescu, precum şi personalul tehnic al Comisiei juridice a Senatului. Înmormânatrea a fost fost făcută cu onoruri militare iar sicriul cu trupul neînsufleţit a fost purtat de şase militari ai Regimentului 30 Gardă şi Protocol "Mihai Viteazul".
Antena3.ro