Crin Antonescu a declarat că susține propunerea făcută de ministrul Mona Pivniceru pentru modificarea modului în care sunt desemnați judecătorii la Curtea Constituțională, astfel încât în această instituţie să fie reprezentată şi puterea judecătorească prin trei judecători, scrie
Mediafax.
"Ar fi normal ca toate cele trei puteri ale statului să aibă o proiecţie în desemnarea acestor judecători (la Curtea Constituţională, n.r.) şi mie mi se pare că atunci trei ar putea fi numiţi de către Parlament, trei de puterea executivă - unde eu cred că dacă cea mai mare parte a prerogativelor constituţionale se menţin se pot regăsi preşedintele şi Guvernul - şi în orice caz trei de către puterea judecătorească, de către un CSM care să fie într-adevăr reprezentant al puterii judecătoreşti", a susţinut Antonescu.
Liderul PNL a precizat că acest lucru s-ar putea realiza odată cu revizuirea Constituției, printr-o ”rearanjare” a instituției.
"Eu cred că trebuie să discutăm cât mai repede această chestiune, chiar în contextul modificării Constituţiei însăşi, şi cred că în felul acesta am putea să limităm posibilitatea şi printr-o astfel de rearanjare a puterilor care desemnează ... şi după părerea mea şi printr-o restricţie, în aşa fel încât să avem doar judecători de carieră pentru o asemenea Curte Constituţională", a mai spus Antonescu.