Preşedintele PNL a afirmat, în ediţia de luni a emisiunii "Sinteza zilei", că regimul lui Traian Băsescu "s-a menţinut cât s-a menţinut" din cauza "legitimităţii" pe care i-a acordat-o preşedintelui premierul Victor Ponta şi Partidul Social Democrat.
Antonescu a declarat, la Antena 3, că regimul lui Traian Băsescu s-a menţinut "pentru că, acum, PNL a constatat că PSD nu mai respectă nici o regulă a unei alianţe (...), că s-a încheiat un pact de colaborare, că cineva şi-a asumat Ministerul Justiţiei şi a numit procurori".
Regimul lui Traian Băsescu nu s-a menţinut din cauză că USL s-a rupt acum o săptămână.
"În momentul în care am văzut limpede că nişte oameni vor să transforme USL în PSD, că doresc să transforme un program în opusul lui, în momentul în care nici măcar nu ne-am mai putut propune nişte membri în Guvern. Atunci am spus că e mai cinstit să constatăm că partenerii noştri au luat-o într-o altă direcţie", a declarat Crin Antonescu, la Antena 3.
Întrebat de Mihai Gâdea cum îşi explică acţiunile DNA împotriva liberalilor, cum s-a întâmplat în cazul lui Daniel Chiţoiu sau Ruşanu, Crin Antonescu a răspuns că sunt fie simple coincidenţe, fie acţiuni dirijate, "şi atunci vă rog să vă adresaţi altcuiva, domnului Ponta şi ministrului de Justiţie, care au atribuţii constituţionale, nu mie".
Emisiunea integrală poate fi urmărită pe AntenaPlay