Antena 3 CNN Actualitate ANTENA 3, lider al televiziunilor de ştiri în ziua dezbaterii moţiunii de cenzură

ANTENA 3, lider al televiziunilor de ştiri în ziua dezbaterii moţiunii de cenzură

ANTENA 3, lider al televiziunilor de ştiri în ziua dezbaterii moţiunii de cenzură
14 Oct 2009   •   14:49

Postul de televiziune Antena 3 a fost liderul televiziunilor informative în ziua dezbaterii moţiunii de cenzură. Astfel, în cadrul publicului din mediul urban cu vârste cuprinse între 18-49 de ani ( considerat atractiv comercial), Antena 3 a obţinut marţi, 13 octombrie, o cotă de piaţă de 6,4% depăşindu-şi principalul concurent Realitatea TV, care a realizat o medie de 5.9%. De altfel, şi în intervalul orar de maximă audienţă pentru posturile de ştiri, 20.00 - 24.00, Antena 3 a fost lider detaşat cu o medie de 5.3% faţă de 4.2% cât a obţinut Realitatea Tv.

Pe lângă jurnalele de ştiri şi Ediţiile speciale realizate de Dana Grecu şi Mihaela Bârzilă care au acoperit subiectul moţiunii de cenzură, la succesul de audienţă al Antena3 au contribuit şi emisiunile consacrate din Prime Time, Ştirea Zilei cu Gabriela Vrânceanu Firea, Sinteza Zilei cu Mihai Gâdea şi În gura presei cu Mircea Badea.

La nivelul întregului public din mediul urban, Antena3 s-a situat pe locul 3 în topul televiziunilor din România, cu o medie de rating de 1.7 % şi o cotă de piaţă de 8.8%. Lider de piaţă pentru acest target a fost Pro Tv cu un rating mediu al zilei de 3.2% şi o cotă de piaţă 16.1%, conform institutului de măsurare a audienţei GFK România.

Audienţele obţinute de Antena3 în ziua dezbaterii moţiunii de cenzură şi a retragerii încrederii de către Parlament guvernului condus de Emil Boc demonstrează, o dată în plus, că publicul cel mai atractiv din punct de vedere comercial preferă să se informeze de la postul nostru de televiziune.

Antena3.ro

×
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close