Antena 3 CNN Actualitate Continuă scandalul facturilor mai mari la curent electric. Şefii ANRE, chemaţi să dea explicaţii în Parlament

Continuă scandalul facturilor mai mari la curent electric. Şefii ANRE, chemaţi să dea explicaţii în Parlament

Acuzaţii dure la adresa Autoritatăţii pentru Reglementare în domeniul Energiei, lansate de parlamentari. ANRE e acuzată că nu a făcut o campanie de informare pe tema liberalizării pieței de energie, iar românii vor ajunge să plătească din această cauză facturi mult mai mari. 

o_1er9ni0dm1ijga2lcnf17u010kmb.jpg
de Cristi Popovici    |    05 Ian 2021   •   19:45


Începând cu 1 ianuarie, piaţa energiei electrice din România este complet liberalizată. Ca efect, consumatorii trebuie să încheie contracte noi de furnizare a curentului electric, altfel vor fi introduşi, automat, într-o categorie de consum general, care generează facturi şi cu 26% mai mari faţă de cât plăteau până în prezent.

Asta se întâmplă din cauza unei comunicări defectuoase din partea ANRE, care nu a făcut campanii de informare, ca populaţia să ştie cum se efectuează trecerea la noii furnizori.

Procesul este destul de complicat. Îl puteţi urmări pas cu pas, într-un articol tip tutorial realizat de Antena 3, la ACEST LINK.

Între timp, conducerea Autorităţii Naţionale pentru reglementare în domeniul Energiei a fost chemată să dea explicaţii la Comisia de Industrii a Camerei Deputaţilor. Parlamentarii acuză ANRE că nu a informat consumatorii despre consecinţele liberalizării preţurilor.

"Faptul ca nu a existat o informare din partea ANRE este o problemă. Acest proces de liberalizare este şi ar trebui să fie în interesul consumatorului, prin informare şi oamenii trebuie să îşi contacteze furnozorii de energie şi să vadă care sunt ofertele şi să treaca în acest sistem concurenţial", a declarat la Antena 3 Cristina Prună, deputat USR.

Consumatorii vulnerabili, adică cei care au probleme cu achitarea facturilor lunare, vor fi cei mai afectaţi. Pentru ei există o propunere legislativă aflată în dezbatere publică la Ministerul Muncii

"Este nevoie de o lege pentru definirea consumului vulnerabil, adică acelor oameni care din diverse motive nu îşi pot permite sa plăteasca factura", a mai completat Cristina Prună, deputat USR.

"Sunt diferite scheme de ajutor în majoritatea statelor, inclusiv un ajutorul social pentru plata energiei. Schemele de ajutor trebuie să intre în dezbatere publică, dar ele trebuia deja să există. Noi vom susţine orice acţiune care vine în sprijinul cetateanului", a declarat Mădălin Borş, vicepreşedintele PSD Teleorman.

Şi liberalii consideră că ANRE nu a gestionat deloc bine situaţia liberalizării preţului energiei electrice. Europarlamentarul PNL Cristian Buşoi spune că sunt români care plătesc facturi mari la energie pentru că nu li s-a explicat ce au de făcut în privinţa contractelor.

 În tot acest haos vine şi o veste bună. Termenul până la care românii pot încheia noi contracte pentru energia electrică a fost prelungit până pe 31 martie.

×
Subiecte în articol: ANRE
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close