Antena 3 CNN Actualitate ANPC: Şapte modele de monitoare video pentru bebeluşi Philips Avent, retrase de pe piață. Există pericol de supraîncălzire!

ANPC: Şapte modele de monitoare video pentru bebeluşi Philips Avent, retrase de pe piață. Există pericol de supraîncălzire!

<1 minut de citit Publicat la 16:11 08 Ian 2020 Modificat la 16:11 08 Ian 2020
ANPC: Şapte modele de monitoare video pentru bebeluşi Philips Avent, retrase de pe piață. Există pericol de supraîncălzire!

Aşa cum este specificat în formularul de notificare transmis ANPC, Philips retrage de pe piaţă şi înlocuieşte voluntar toate cele şapte modele de monitoare video digitale pentru copii din seria SCD620, produse în China în perioada ianuarie 2016 - martie 2018. Produsele vizate sunt: SCD620/79, SCD620/78, SCD620/93, SCD620/52, SCD620/26, SCD620/05, SCD620/01.

În România au fost vândute 717 astfel de produse.

Reprezentanţii Philips menţionează că au descoperit faptul că, în cazuri foarte rare, bateria se poate supraîncălzi când este conectată la o sursă de curent electric. Acest fapt ar putea conduce la un potenţial pericol de incendiu.

Retragerea voluntară a monitoarelor va începe pe data de 8 ianuarie 2020.

ANPC îi sfătuieşte pe cei care doresc să utilizeze produse de puericultură să aleagă doar magazinele autorizate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală), de care vor avea neapărat nevoie caz de o eventuală reclamaţie, să examineze cu atenţie produsele înainte de a lua decizia de cumpărare, să verifice existenţa instrucţiunilor de utilizare (asamblare, siguranţă în funcţionare, întreţinere), a avertismentelor generale de siguranţă şi a avertismentelor specifice tipului de articol de puericultura respectiv.

Totodată, instrucţiunile de utilizare şi avertismentele trebuie să fie traduse în limba română. 

×
x close