Antena 3 CNN Actualitate ANPC obligă aeroporturile şi operatorii de transport să vină în sprijinul persoanelor cu dizabilități

ANPC obligă aeroporturile şi operatorii de transport să vină în sprijinul persoanelor cu dizabilități

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 22:43 17 Iun 2024 Modificat la 11:20 01 Iul 2024
BeFunky-collage - 2024-06-17T220652.083
ANPC vine în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi

Conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a emis un ordin în sprijinul persoanelor cu dizabilități.

Conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a avut o întâlnire cu reprezentanţii structurilor asociative ale persoanelor cu dizabilităţi, din România, conduşi de Daniela Tontsch – preşedinte al Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România (CNDR).

În cadrul întâlnirii, părțile au convenit pentru diversificarea și detalierea, în timp, a prevederilor Ordinului, acestea fiind un prim pas extrem de important în reglementarea modului în care societatea poate veni, concret, în sprijinul persoanelor cu dizabilități, în mijlocele de transport public și în spațiile deținute sau administrate de aceștia.

De asemenea, au fost stabilite detaliile unei importante campanii de informare referitoare la drepturile consumatorilor cu dizabilități și la modalitățile prin care aceștia pot contacta, în cel mai simplu mod, ANPC, în cazul semnalării unor nereguli.

”Cred că Ordinul va duce la îmbunătățirea serviciilor de transport public, făcându-le mai accesibile și mai prietenoase pentru persoanele cu dizabilități, ceea ce duce la o creștere generală a calității serviciilor publice.

Există o percepție greșită conform căreia ANPC trebuie sesizat doar în cazul produselor alimentare expirate sau a produselor de uz casnic defecte.

În cadrul întâlnirii am stabilit împreună activități care se vor desfășura în colaborare cu CNDR, inclusiv o campanie amplă de informare, utilă tuturor consumatorilor” - Daniela Tontsch – președinte CNDR, transmite ANPC, în cadrul unui comunicat de presă. 

”Este de notorietate faptul că persoanele cu dizabilități, deseori, întâmpină dificultăți în ceea ce privește accesul și asistența în mijloacele de transport în comun, de aceea Ordinul vine în întâmpinarea acestei categorii de consumatori, pentru a susține și a respecta drepturile lor, ca în cazul oricărei alte persoane fizice” - Sebastian Hotca, președinte ANPC.

Principalele prevederi ale Ordinului 579 din 4 iunie 2024 se referă la obligațiile operatorilor economici care desfășoară activități de transport public de persoane, inclusiv aerian precum și cei care desfășoară activități în imobile sau spații în care nu pot fi instalate sau nu au fost încă prevăzute rampe sau alte variante de acces al persoanelor cu dizabilități, au obligaţia de a oferi o informare clară și corectă consumatorilor care intră în aceasta categorie, cu privire la modalitatea de acces a acestora în mijloacele de transport public de persoane, în imobile sau spațiile aferente.

Afișarea acestor informații este impusă, prin prezentul Ordin, și celor care activează în transportul public rutier, feroviar și naval.

De asemenea, operatorii de transport public de persoane, inclusiv aeroporturile, au obligația de a amplasa, pe fiecare peron/refugiu/stație în dreptul cărora se vor opri mijloacele de transport în comun, marcaje speciale și panouri informative, precum și instrucțiuni vizibile (pictograme simple, concise, intuitive și inteligibile)privind urcarea și coborârea persoanelor cu dizabilități din mijloacele de transport,inclusiv referitoare la obligația conducătorului/controlorilor de trafic feroviar/naval de a informa persoanele cu dizabilități cu privire la stația unde urmează să efectueze coborârea și la modalitatea concretă prin care acestea vor fi sprijinite. Afișarea trebuie să se realizeze prin mijloace care să poată veni în sprijinul oricărei persoane cu dizbilități, indiferent de handicapul de care suferă.

Este specificată, totodată, obligativitatea acordării asistenței, la solicitarea persoanelor cu dizabilități locomotorii, de către conducătorii autovehicului/controlorii de trafic feroviar/naval pentru urcarea/coborârea din mijlocul de transport public.

Ordinul va intra în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

×
TOP articole
x close