Antena 3 CNN Actualitate ANPC, detalii despre companiile austriece care au dat în judecată statul român pentru amenzile primite: "Vorbim de rețele cu un impact social major"

ANPC, detalii despre companiile austriece care au dat în judecată statul român pentru amenzile primite: "Vorbim de rețele cu un impact social major"

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 22:17 11 Feb 2023 Modificat la 22:17 11 Feb 2023
horia constantinescu
ANPC, detalii despre companiile austriece care au dat în judecată statul român pentru amenzile primite: "Vorbim de rețele cu un impact social major" Sursa foto: Antena 3

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat acțiuni de control la operatori economici importanți din diferite domenii de activitate,pentru a verifica modul în care aceștia respectă legislația în vigoare, în domeniu, în timpul actului comercial.

Printre aceştia se află şi trei mari companii austriece care au primit sancţiuni în valoare de 172.000 lei şi care au dat în judecată statul român.

Președintele ANPC, Horia Constantinescu, a explicat în ce stadiu sunt procesele cu aceste companii: Agrana, Hervis şi OMV Petrom.

"Din 3 au rămas 2 pentru că Agrana ne-a remis un document prin care se retrage acțiunea și a făcut dovada plății amenzii, deci au rămas 2. Este dreptul fiecăruia dintre cei sancționați să conteste sancțiunile.

Vom vedea care va fi părerea instanței, pentru că acolo este cu siguranță cea mai importantă. Este vorba de o practică comercială incorectă. În cazul celor de la Agrana nu erau transmise datele legate de producția zahărului și de materiile prime utilizate.

la Hervis, din ce-mi aduc aminte, punea pe piață produse gratis. Noi, de-a lungul timpului, am sancționat foarte des această abatere. Nu există nici 2+1 gratis, pentru că perechea aceea nu poate fi luată acasă fără să fie achitată.

De fapt, vorbim de 3 perechi, eventual doar la prețul de două. Iar pentru OMV era legat de proprietățile combustibilului. Apărea acolo că prelungește, din câte-mi aduce aminte, viața motorului, în condițiile în care analiza nu putea face dovada că oricare dintre motoarele mașinilor pot avea viața prelungită. Din câte știu, măsura a fost deja implementată.

Probabil acum își doresc să vadă la nivel de sancțiuni sau dacă pot, eventual repune astfel de mesaje, în opinia noastră înșelătoare.

Vorbim de rețele cu un impact social major. Și atunci acestea, în opinia noastră, trebuie ținute permanent sub supraveghere pentru a fi siguri că nu ne confruntăm cu unele și același abateri.

Din păcate, în acțiunea care vizează la acest început de an lanțul LIDL, din nou, abaterile discutate, sancționate în trecut, sunt reluate. Sperăm că odată cu trecerea legii protecției consumatorilor, pârghiile instituției noastre să fie cu totul altele, pentru că noi sancționăm acum, în mare parte plecând de la acte normative foarte vechi", a explicat președintele ANPC, Horia Constantinescu, la Antena 3 CNN. 

×
x close