Antena 3 CNN Actualitate ANPC: Amenzi de peste 250.000 de lei şi oprirea temporară la şapte operatori economici din Centrul Comercial Agora - Piața Floreasca

ANPC: Amenzi de peste 250.000 de lei şi oprirea temporară la şapte operatori economici din Centrul Comercial Agora - Piața Floreasca

Andrei Paraschiv
2 minute de citit Publicat la 19:55 19 Mar 2025 Modificat la 19:55 19 Mar 2025
anpc
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au dat amenzi de peste 250.000 de lei și au dispus oprirea temporară la șapte operatori economici din Centrul Comercial Agora - Piața Floreasca. Foto: Hepta

Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au dat amenzi de peste 250.000 de lei și au dispus oprirea temporară la șapte operatori economici din Centrul Comercial Agora - Piața Floreasca, anunţă Agerpres.

''Comisarii ANPC, sub coordonarea Președintelui Cristian Popescu Piedone, au desfășurat o amplă acțiune de control în unitățile de alimentație publică din Centrul Comercial Agora - Piața Floreasca, pentru a verifica respectarea prevederilor legale privind protecția consumatorilor. În cadrul acestei acțiuni au fost verificate 13 unități, inclusiv administrația complexului comercial'', se arată într-un comunicat al ANPC transmis marți Agerpres.

În urma controalelor, au fost constatate multiple nereguli, printre care depozitarea necontrolată a deșeurilor menajere și a ambalajelor în zona de aprovizionare, spațiul fiind insalubru pentru desfășurarea activității comerciale; lipsa elementelor de identificare și caracterizare pentru produsele puse în vânzare; comercializarea unor produse cu termenul de valabilitate expirat; depozitarea necorespunzătoare a produselor în agregatele frigorifice, fără respectarea condițiilor specifice.

De asemenea, s-a mai constatat lipsa autorizațiilor de funcționare pentru spațiile de depozitare și producție, nerespectarea temperaturilor de păstrare a preparatelor calde și reci, lipsa procesului-verbal de deratizare și prezența insectelor în stare inertă, agregate frigorifice cu depuneri de rugină, praf și impurități, echipamente neigienizate, cu depuneri grosiere de grăsime și rugină, igienizare necorespunzătoare a sistemului de ventilație, pavimentului și tavanului, lipsa verificărilor metrologice pentru echipamentele utilizate, lipsa autorizației pentru mijloacele de transport legume/fructe.

Potrivit sursei, inspectorii au descoperite nereguli în lista de meniu, depozitarea necorespunzătoare a produselor și ambalajelor, direct pe paviment, fără protecție sanitară, mobilier deteriorat, depozitarea necontrolată a cartonului și lăzilor în spațiile destinate deșeurilor, canale de colectare a apelor uzate neigienizate.

''În urma verificărilor, ANPC a aplicat 24 de sancțiuni contravenționale principale, însumând 259.000 de lei, precum și 3 avertismente. De asemenea, pentru doi operatori economici s-a solicitat prezentarea unor documente suplimentare privind igienizarea spațiilor comune și a zonei de aprovizionare. Totodată, s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare 5.008 litri și 407,04 kg de produse, în valoare totală de 20.651 lei. Pentru a verifica parametrii microbiologici, s-au prelevat probe de gheață'', se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, pentru șapte unități de alimentație publică s-a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficiențelor și igienizarea corespunzătoare a spațiilor. Este vorba de Studio Martin New SRL - E3 By Entourage, SC Meat Market & Foods SRL - Restaurant Vacamu, SC Fresh Meat Service SRL - Fast Food, SC Casa de Comenzi Gemini SRL - Supermarket Gemini, SC Sara & Friends SRL - Restaurant Sara, SC Bistromar La Timona SRL - Restaurant Bistromar și SC Izakaya Japanese Pub - Restaurant Ruka.

ANPC precizează că operatorii economici își vor putea relua activitatea doar după remedierea tuturor deficiențelor, inclusiv salubrizarea spațiilor comune de aprovizionare și depozitarea corespunzătoare a deșeurilor menajere. Acțiunile de control vor continua pentru a asigura respectarea drepturilor consumatorilor și menținerea unor standarde ridicate de igienă și siguranță alimentară.

×
TOP articole
x close