Antena 3 CNN Actualitate ANPC a retras de la vânzare peste 1,8 milioane de sticle de bere. Care e motivul

ANPC a retras de la vânzare peste 1,8 milioane de sticle de bere. Care e motivul

Ioana Ciobanu
2 minute de citit Publicat la 15:12 19 Aug 2024 Modificat la 15:16 19 Aug 2024
GettyImages-1402341453
Sticle de bere / sursă foto: Getty Images

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au decis retragerea de pe piață a peste 1,8 milioane de sticle de bere, după ce au descoperit că aveau nereguli. 

În urma unor controale desfăşurate în prima jumătate a lunii august, inspectorii ANPC au decis să retragă de la comercializare peste 1,8 milioane de sticle de bere, care aveau rugină pe capac sau pe gât.

„Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat, în prima jumătate a lunii august, o amplă acţiune de control, în urma sesizărilor primite, referitoare la existenţa la comercializare a unor loturi de bere Ciuc cu capace ruginite sau cu gâtul sticlelor cu rugină, produse de operatorul economic SC Heineken România SA.

Au fost verificate cele 4 fabrici deţinute în România de producător, la Miercurea Ciuc, Craiova, Constanţa şi Târgu Mureş, precum şi distribuitorii acestuia. Cele 4 loturi identificate au fost loturile 152, 156, 173 şi 177, însumând 1.854.180 sticle distribuite”, precizează ANPC într-un comunicat, potrivit Agerpres.

De asemenea, în urma neregulilor constatate, comisarii ANPC au aplicat următoarele sancţiuni operatorului economic: amendă contravenţională în valoare de 65.000 lei şi măsura retragerii de pe piaţă a produselor cu abateri (cele 4 loturi), precum şi dovada retragerii (a cantităţii retrase) şi a distrugerii acesteia.

323.795 de sticle, care prezentau aceleași defecte, au mai fost returnate de pe piață către producător, până la data de 16 august.

Consumatorii sunt avertizați de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, ca, în cazul în care constată, la o sticlă de bere achiziţionată, urme de rugină pe capacul sau gâtul sticlei, indiferent de marcă, să se adreseze comerciantului pentru a-i fi înlocuit produsul sau pentru a i se rambursa contravaloarea acestuia.

În cazul în care comerciantul refuză acest demers, consumatorul poate depune o reclamaţie la ANPC.

×
x close