Anna Guţu avea 13 optmiari escaladaţi, la fel ca Gina Marie, Adrian Laza şi alţi mulţi alpinişti aflaţi pe Shishapangma în fatidica zi de 7 octombrie 2023.
Tenjen Lama era un şerpaş foarte experimentat şi l-a însoţit, alături de alţi doi şerpaşi, pe Adrian într-o expediţie extremă pe Dhaulagiri (Muntele Alb - 8.167 de metri). Pe 15 octombrie 2021 păşeau pe vârf, după ce nimeni nu a mai dorit să urce din cauza unor avalanşe.
Românul Adrian Laza, un alpinist de 60 de ani, din Piatra Neamţ, a fost martor la tragedia din Himalaya. Pe 7 octombrie 2023, el încerca să urce pe Shishapangma (piscul situat în China ar avea 8.013, 8.027 sau 8.046 de metri - fiind o controversă), pentru a stabili un record românesc uluitor: ascensiunea pe toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri aflate pe Terra.
Adrian Laza făcea parte dintr-o expediţie internaţională destul de numeroasă, formată din alpiniști foarte experimentați, dar ascensiunea le-a fost întreruptă de două avalanşe de mari dimensiuni petrecute la circa 7.800 de metri.
Expediția al cărei membru era nemțeanul a evitat de puțin extrem de periculosul fenomen, însă nu la fel de norocos a fost un grup care se afla la câteva sute de metri în fața lor. Așa se face că cele două avalanșe s-au soldat cu moartea a două alpiniste din SUA, Anna Guţu (32 de ani, de origine română) și Gina Marie, precum şi a şerpaşilor Mingmar Sherpa şi Tenjen Lama.
"Expediţia din Shishapangma se încheie pentru toţi alpiniştii, din păcate, atât de tragic. Toţi sunt profund afectaţi şi va trece mult timp până vor putea să-şi facă pace în suflet. Erau în spatele Annei Guţu (americanca/ucraineancă cu părinţi români) când a avut loc prima avalanşă, fără să-i poată vedea, având un deluşor între ei. Retraşi imediat în tabăra 3, urmăreau cum Lama continua să urce aproape de vârf, când a avut loc cea de-a doua avalanşă. Să priveşti cum dispar în marea de zăpadă oameni de care ai fost alături până cu câteva ore în urmă este o experienţă profund traumatizantă şi greu de dus. Căderea lor a fost pe aproape 1,5 km“, a scris pe facebook soţia lui Adrian Laza.
Pana in dimineata aceasta am tot sperat ca Lama va scapa miraculos din avalansa, asa cum au scapat alti doi Sherpa. Desi...
Publicată de Ina Laza pe Duminică, 8 octombrie 2023
"Oricât de pregătit ai fi, uneori nu depinde de tine“
"Acestea sunt tragediile pe care nimeni nu vrea să le întâlnească în viaţa de alpinist, dar ele există şi cei ce pornesc în ascensiuni ştiu că se pot întâmpla şi încearcă să se pregătească să le facă faţă. Dar cred că, oricât de pregătit ai fi, uneori nu depinde de tine. Nu a fost să fie 14 din 14 (de altfel, mulţi dintre alpiniştii de acolo erau la ultimul optmiar pe care îl mai aveau de urcat), dar nu a fost să fie nici ultimul munte şi asta e cel mai important“, a mai spus soţia lui Adrian Laza.