Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o nouă avertizare nowcasting Cod galben de furtuni, valabilă pe raza a două judeţe din Moldova.
Potrivit meteorologilor, până la ora 17:00, în localităţi din judeţele Botoşani şi Suceava sunt prognozate intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelie, local averse ce vor cumula 25 l/mp, grindină de dimensiuni mici şi frecvente descărcări electrice.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează ANM.