În cadrul comandamentului de iarnă convocat, sâmbătă, la Palatul Victoria, sub conducerea vicepremierului Liviu Dragnea, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu a declarat că în prezent nu se mai semnalează ninsori şi ploi, dar că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în depresiuni se vor înregistra temperaturi de minus 18 grade Celsius, iar multe drumuri vor fi îngheţate duminică dimineaţă.
Începând de duminică noaptea, însă, în vestul ţării va pătrunde un front atmosferic relativ cald pentru aceast perioadă, care va favoriza producerea poleiului în aproape toate judeţele din Transilvania.
În consecinţă, ANM va emite cod galben de polei pentru judeţele din vestul ţării, a spus Ion Sandu, care a precizat că tot cod galben, dar de ceaţă, va fi emis şi pentru judeţele din sud şi est, până luni la prânz.
Poleiul şi ceaţa vor înceta luni, după prânz, şi nu se vor mai înregistra decât ploi slabe în vest.
Potrivit lui Sandu, în jurul datei de 18 ianuarie vor reveni ninsorile, iar din primele semnale acestea ar putea fi consistente.
În cadrul comandamentului de iarnă, vicepremierul Liviu Dragnea a cerut autorităţilor competente să verifice stocurile de materiale antiderapante şi a solicitat să se intervină împtriva poleiului încă din nopatea de duminică spre luni, astfel încât la începutul săptămânii traficul să se desfăşoare normal.