Un comunicat al Agen
ţiei Naţionale de Integritate arată că deputatul Remus Cernea s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada decembrie 2012 – septembrie 2013, întrucât a deţinut simultan şi funcţia de administrator al unei firme.
Remus-Florinel Cernea a fost în incompatibilitate în perioada 20 decembrie 2012 - 20 septembrie 2013, când a deţinut, simultan, calitatea de deputat şi funcţia de administrator al SC Sed Nove SRL, arată ANI.
Astfel, Remus Cernea a încălcat dispoziţiile articolului 82, alineatul 1, litera a) din Legea 161/2003, potrivit cărora calitatea de deputat este incompatibilă cu funcţia de administrator la societăţile comerciale.
Deputatul a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii.
Cernea a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.
Remus Cernea: Se încearcă discreditarea mea
Remus Cernea respinge acuzaţiile de incompatibilitate şi susţine că a fost administrator al unei firme care nu a avut nicio activitate timp de 6 ani. Deputatul precizează că la începutul mandatului şi-a cedat părţile sociale în valoare de 100 de lei şi a fost înlocuit din funcţie.
"Astăzi se va încerca discreditarea preşedintelui Partidului Verde Remus Cernea prin aruncarea în presă a unei suspiciuni cum că ar fi incompatibil. Remus Cernea a fost administrator al unei firme care nu a avut nicio activitate timp de 6 ani. La începutul mandatului de deputat Remus Cernea şi-a cedat părţile sociale în valoare de 100 RON şi a fost înlocuit din funcţia de administrator", se arată într-un comunicat transmis de Partidul Verde prezentat de
Mediafax. Remus Cernea menţionează că a depus aceste acte în original la Parlament, la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.
"Conform literei şi spiritului legii Remus Cernea nu este incompatibil", se mai arată în comunicat.