Nişte ţevi metalice de o "valoare istorică inestimabilă" au fost furate din Hall's Croft, o clădire istorică care a aparţinut fiicei lui Shakespeare, Sussana, informează Daily Mail.
"Nu pot fi înlocuite. Nu putem nici să le estimăm la o valoare monetară dar evident costurile pentru crearea unor replici ar fi considerabile, comparând în mod special cu valoarea neglijabilă la care hoţii le vor vinde ca fier vechi", a menţionat purtătorul de cuvânt al Shakespeare Birthplace Trust.
Deoarece preţul metalelor este în creştere, hoţii se orientează spre biserici, căi ferate sau chiar monumente. Acest fenomen produce Marii Britanii prejudicii cu o valoare estimată la un miliard de lire sterline (1,1 miliarde de euro), aproximativ 1.000 de furturi de metal fiind semnalate pe săptămână.
"Este necesar să facem furtul metalelor mai puţin atractiv pentru infractori şi acţionând asupra pieţii metalelor furate este o metodă bună de descurajare", a declarat Theresa May, ministrul de Interne britanic. Autorităţile au introdus o lege care va intra în vigoare în cursul acestui an, prin care comercianţii de metale vor trebui să păstreze evidenţa tranzacţiilor şi să fie înregistraţi, astfel putând fi identificaţi comercianţii mult mai uşor.