Antena 3 CNN Actualitate Angajaţii Poştei ameninţă cu pichete şi proteste

Angajaţii Poştei ameninţă cu pichete şi proteste

1 minut de citit Publicat la 15:36 05 Feb 2007 Modificat la 15:36 05 Feb 2007
Angajaţii Poştei ameninţă cu pichete şi proteste
Salariaţii de la Poştă refuză să care genţi mai grele fie şi cu singur kilogram faţă de prevederile legale. În plus, ei ameninţă că, de vineri, nu vor mai lucra peste program. Ceea ce înseamnă că activitatea oficiilor poştale va fi blocată. Sindicaliştii cer salarii mai mari şi scoaterea Poştei de pe lista de monitorizare a FMI. Marţi, toate prefecturile din ţară vor fi pichetate de reprezentanţii Poştei. Şeful Federaţiei Sindicatelor din Poştă, Matei Brătianu, spune că lucrătorii poştali vor să obţină nu doar un venit mai bun, dar şi angajarea a încă 3.000 de oameni. În prezent, există un deficit de personal la Poşta Română, a declarat Brătianu, citat de Mediafax.

De vineri, formele de protest vor fi variate. Poştăriţele nu vor căra genţi mai grele de 12 kilograme, iar poştaşii mai grele de 15 kilograme. Şoferii nu vor conduce maşini a căror normă de casare este depăşită.

Sindicaliştii solicită plata celor 40.000 de ore suplimentare, ceea ce ar însemna un efort bugetar de 25.000 - 30.000 de euro. Angajaţii vor da statul în judecată ca să-şi primească banii.

Din cauza salariilor mici au demisionat, în 2006, peste 3.000 de persoane, din care peste 600 numai în Bucureşti. Salariul mediu în Poştă este de 720 de lei, dar peste 10.000 de angajaţi au salariul minim pe economie, iar restul sub 600 de lei.

×
x close