Trei persoane, între care doi angajaţi ai Direcţiei Silvice Gorj, au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului Judecătoriei Târgu Jiu. Aceştia au încercat să falsifice actele prin care încercau să justifice tăierea unei păduri pe care o defrişaseră în mod greşit.
În 2013 au fost tăiaţi din greşeală 152 de fagi, prejudiciul fiind de 130.000 de lei. Asta pentru că şeful de district responsabil cu tăierea copacilor nu s-a obosit să meargă pe teren ca să le arate muncitorilor exact unde trebuie să lucreze, aşa că angajaţii au defrişat total un alt lot de pădure.
Defrişarea greşită a fost făcută de Ocolul Silvic, iar cei responsabili pentru acest lucru au încercat să-şi cumpere tăcerea.
Cel responsabil ar fi chiar şeful districtului silvic din zonă, care a şi încercat de altfel să muşamalizeze totul. A falsificat acte şi i-a plătit pe muncitorii care s-au ocupat de tăierea copacilor, ca ei să spună că au greşit lotul. Ba a plătit chiar şi prejudiciul de 130.000 de lei, constat de corpul de Control al Guvernului.
Mai grav este că, după inundaţiile de anul trecut, care au afectat mai multe localităţi din Gorj, Corpul de control al Guvernului a constatat că de vină pentru alunecările de teren sunt exact tăierile de copaci din zonă.