Antena 3 CNN Actualitate Angajaţii de la Finanţe au declanşat proteste spontane la Minister şi în mai multe oraşe (VIDEO)

Angajaţii de la Finanţe au declanşat proteste spontane la Minister şi în mai multe oraşe (VIDEO)

1 minut de citit Publicat la 13:20 13 Oct 2010 Modificat la 13:20 13 Oct 2010
Angajaţii de la Finanţe au declanşat proteste spontane la Minister şi în mai multe oraşe (VIDEO)

Un protest spontan a izbucnit, miercuri, la Ministerul de Finanţe. Angajaţii au oprit munca şi au ieşit pe holurile institutiei, unde protestează faţă de reducerea cu peste 60% a veniturilor. Persoanele care participă la manifestaţie sunt funcţionari din toate categoriile, inclusiv directori, care sunt nemulţumiţi că nu au primit sporurile salariale. Au oprit munca şi angajaţii Administraţiilor Financiare din Constanţa, Ploieşti, Buzău, Deva, Cluj-Napoca, Iaşi şi Dâmboviţa.

Potrivit reprezentanţilor Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, şi angajaţii ministerului Muncii au început să protesteze din cauza reducerii veniturilor.

Mai mulţi angajaţii ai Ministerului Finanţelor au urcat pe holul de la primul etaj al instituţiei, unde se află cabinetul ministrului Gheorghe Ialomiţianu. Numărul protestatarilor a ajuns la câteva sute.

Protest spontan la ministerul Finanţelor:

Salariaţii spun că, după reducerea salariilor de bază cu 25%, au fost eliminarea şi sporurile. "Uitaţi-vă, să vadă toată lumea cu ce salarii trăim. Salarii nesimţite?! Nu poţi să trăieşti cu 4-5 milioane de lei. Am 20 de ani de muncă în Ministerul Finanţelor. Directorii noştri cu răspundere au 19 milioane de lei (vechi - n.r.). Ne spune lumea că avem salarii nesimţite? Nesimţiţi sunt cei care afirmă aşa ceva!", a declarat pentru Mediafax unul dintre participanţii la protest. Omul avea în mână fluturaşul de salariu.

În tot acest timp, ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, discută cu primul ministru Emil Boc la Palatul Victoria.

Angajaţii de la Finanţe protestează în ţară:

Potrivit lui Sebastian Vlădescu, acordarea sporurilor pentru personalul din Ministerul Finanţelor Publice a fost unul dintre motivele invocate de preşedintele Traian Băsescu la momentul remanierii fostului ministru.

Vlădescu a declarat în repetate rânduri că va acorda sporuri angajaţiilor din Ministerul Finanţelor până la intrarea în vigoare a legii salarizării unice. Eliminarea acestor stimulente, a spus fostul ministru, echivalează cu o reducere a veniturilor de aproximativ 60%.

Ulterior, actualul ministru al Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a anunţat că sporurile şi stimulentele trebuie eliminate. Asta pentru a nu crea avantaje unor funcţionari în defavoarea altora.

Antena3.ro

×
x close