Angajaţii combinatului Arcelor Mittal din Galaţi vor avea zilele libere forţate până la sfârşitul anului. Fiecare salariat va avea programul de lucru redus cu câte două zile, până la finalul lui 2012, zile pentru care oamenii nu vor fi plătiţi.
Şefii de secţii vor avea patru zile libere impuse, iar cei cu funcţii de conducere şase zile.
Conducerea companiei susţine că decizia de faţă vine ca urmare a situaţiei economice în care se află combinatul şi este considerată în acest moment cea mai bună soluţie pentru a evita disponibilizările.
Sindicatele s-au opus acestei măsuri. În urmă cu câteva zile, reprezentanţii companiei Mittal Steel au anunţat că unul din cele două laminoare de tablă groasă va fi închis temporar, din cauza scăderii pieţei europene.