Compania Bechtel este acuzată din interior că încearcă să păcălească statul român şi pune în pericol viaţa şoferilor prin ?vânzarea ? unui produs suspect.
Astfel, un grup de angajaţi ai companiei americane arată că un viaduct , situat pe tronsonul dintre Borş şi Suplacu de Barcău din judetul Bihor, este dat în folosinţă plin de crăpături ce pun viaţa în pericol a participanţilor la trafic.
Salariaţii Bechtel au trimis un email publicaţiei
România Liberă. Ei detaliază cu fotografii faptul că pilonii de susţinere ai viaductului sunt fisuraţi, iar crăpăturile, sub actţunea apei, ar putea şubrezi foarte rapid construcţia.
Aceştia acuză experţii tehnici că s-au făcut că nu văd defecţiunile, pentru ca firma constructoare să ia banii de la statul român. În plus, arată că o expertiză internaţională arată că problemele de la viaductul în cauză sunt mult mai grave decât raportul oficial.
În opinia autorilor , este posibil ca rapoartele executate de firma de consultanţă să nu fi ajuns la Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.
Acelaşi grup susţine că fisurile din viaduct nu pot fi reparate pentru că nu există materialele necesare şi că există posibilitatea ca pilonii de susţinere să nu reziste la presiunea apei.
"Chiar toate au fost rezultatul acţiunii apelor pluviale? Cine a suportat oare costul reparaţiilor? Bechtel sau statul român? S-a promis finalizarea în anul 2009 a 20 de kilometri de autostradă pe tronsonul 3C, însă chiar nu mai pune nimeni preţ pe calitate? Cum să reziste infrastructură rutieră la preconizatul trafic european care se va desfăşura pe autostradă, când la fundaţie sunt utilizate materiale de slabă calitate? În loc de balast, oare se poate pune chiar noroi? De ce nu se respectă prevederile legale în domeniul construcţiilor rutiere? Chiar nu realizează nimeni că deficienţele lucrărilor ascunse, dacă nu sunt identificate la timp, pot avea efecte pe termen lung? Ne aşteptăm cu toţii la lucrări de calitate, însă atâta timp cât executantul are toate drepturile, iar Compania de Autostrăzi toate obligaţiile, singurul lucru care ne mai rămâne este speranţa. Credem că fotografiile de la faţa locului sunt mai convingătoare decât vorbele noastre", conchid autorii comunicatului.
Pe de altă parte, reprezentanţii Bechtel susţin că Autostrada Transilvania respectă cerinţele ISO 9001 privind sistemul de gestiune a calităţii, iar 99,8% din lucrările efectuate respectă standardele de calitate . Cele care nu se încadrează în această categorie, vor fi remediate.
Antena3.ro