Vești bune pentru cei care sunt la început de drum sau caută să își schimbe job-ul. Companiile aeriene caută însoțitori de bord, în special după perioada de pandemie când au fost nevoite să concedieze o bună parte din personal.
Vestea bună pentru cei care își doresc acest job este că nu au nevoie nici măcar de diplomă de bacalaureat.
Condițiile care trebuie îndeplinite sunt să aibă cel puțin 18 ani, 12 clase absolvite și... bani pentru cursurile de pregătire. Care au un cost destul de ridicat. Mai exact între 1500 și 2600 de euro.
Astfel de cursuri durează între trei și șapte săptămâni. Iar după examen, elevii trebuie să dea un examen. Dacă îl trec cu succes, sunt liberi să aplice pentru postul de însoțitor de bord.
”Nevoia este foarte mare. Noi avem un parteneriat cu un operator aerian şi cursanții școlii noastre au prioritate la angajare. Noi suntem norocoși că am prins parteneriatul ăsta dar în general ei depun CV-ul când aud de anumite posturi disponibile”, spune Iulia Iova, trainer, potrivit Observator.tv.
Iar salariile nu sunt deloc de neglijat. Cei mai bine plătiți însoțitori de zbor câștigă până la 3.000 de euro.
În România, salariile variază în funcție de compania aeriană. Astfel, un însoțitor poate câștiga între câteva sute de euro și 1500 de euro. Bani la care se adaugă orele de zbor și diurna.
”Cei tineri, până în 25 de ani, care nu au încă obligații, familii, responsabilități se pot axa spre o companie charter și au posibilitatea să viziteze întreaga lume”, spune trainerul.
Mai multe companii aeriene postează frecvent anunțuri de angajare. În cazul în care cel care aplica la job trece de interviu, va beneficia de training din partea companiei.