"Să fim serioşi, şcoala nu poate fi transformată într-o cazarmă. Nu se poate spune: <Pe aici nu se trece!>. Şcoala trebuie să fie o instituţie în care oamenii învaţă şi cum să se comporte, iar acest lucru este foarte important", a spus ministrul Educaţiei, după ce i-a fost adus la cunoştinţă că există şcoli în care orice persoană străină poate intra fără probleme, informează Mediafax.
Ecaterina Andronescu a adăugat că este convinsă că în şcoală trebuie să fie nişte reguli foarte precise.
"Cred că trebuie să avem nişte reguli foarte precise. De exemplu, eu nu aş lăsa nicio persoană străină să se plimbe singură prin şcoală. Aş cere profesorului de serviciu să însoţească persoana respectivă acolo unde are treabă. Apoi, la sfârşitul întrevederii, acelaşi profesor de serviciu ar conduce spre ieşire vizitatorul. Mai mult, în timpul orelor, poarta ar trebui să rămână închisă", a precizat ministrul Educaţiei.
Andronescu a mai spus că a recomandat deja inspectoratelor să ia aceste măsuri.
"La asta lucrăm. Am cerut deja, după evenimentele din ultimele săptămâni, ca şcolile să includă aceste prevederi în regulamentele proprii. Ne-am adaptat din mers. Încercăm, împreună cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, să găsim cele mai bune soluţii pentru stoparea violenţei în şcoală şi în afară", a declarat Andronescu.
Ministrul Educaţiei declara recent că agresivitatea pe care elevii o manifestă este dincolo de instituţia numită şcoală şi că poate ar trebui introduse în şcoală "lecţii de educaţie, de toleranţă, de solidaritate cu colegii".
Cazuri recente de violenţă în şcoli
Ecaterina Andronescu a făcut aceste declaraţii după ce un elev în clasa a IX-a de la Liceul Tehnologic "Nicolae Bălcescu" din Voluntari a fost înjunghiat în picior, luni, în apropierea şcolii, în urma unui conflict avut cu trei tineri, din cauza unei fete.
Un alt incident a avut loc în noaptea de 28 spre 29 septembrie, când un elev bucureştean în vârstă de 16 ani a fost înjunghiat mortal, în cartierul Ferentari, de către prietenul său, în vârstă de 17 ani.
Pe 8 octombrie, o femeie a intrat într-un colegiu tehnic din sectorul 4 şi a bătut-o pe colega fiicei sale în sala de clasă, pentru că îi agresase copilul la ora de sport.
Pe 4 octombrie, un elev de 18 ani de la Liceul Teoretic din Teleorman a ajuns la spital în stare gravă, după ce a fost lovit cu un cuţit de către un coleg de clasă, în timpul unei pauze.
Pe 25 septembrie, un elev în clasa a VII-a la Şcoala Generală din localitatea hunedoreană Brănişca a fost rănit de către un coleg de clasă, care l-a înjunghiat cu un cuţit, în timpul cursurilor.
Tot pe 25 septembrie, un elev în clasa a XII-a de la Grupul Şcolar din comuna ieşeană Lungani a fost bătut crunt de mai mulţi colegi, dar şi de persoane din afara liceului, adolescentul ajungând la spital cu mâna ruptă şi cu afecţiuni la coloană.