Antena 3 CNN Actualitate Andrew Tate, furios la ieșirea din Tribunal: „Am fost drăguț, am promovat România și primesc în schimb acuzații”

Andrew Tate, furios la ieșirea din Tribunal: „Am fost drăguț, am promovat România și primesc în schimb acuzații”

Bianca Chirilă
1 minut de citit Publicat la 22:11 22 Aug 2024 Modificat la 22:11 22 Aug 2024
fratii tate in fata tribunalului
Andrew Tate a a avut o ieșire nervoasă în fața presei. FOTO: Antena 3 CNN

Judecătorii de la Tribunalul București au decis, joi seara, ca Andrew Tate să fie plasat în arest la domiciliu, iar fratele său, Tristan, să fie cercetat sub control judiciar. La ieșirea din Tribunal, Andrew Tate a a avut o ieșire nervoasă în fața presei. „Nu am făcut nimic mai mult decât să promovez această țară. Am fost drăguț, răbdător”, le-a declarat el jurnaliștilor.

Andrew Tate a ieșit nervos din tribunal și a spus că tot ce a făcut, în ultimii zece ani, a fost să promoveze o imagine bună a României „în toată lumea” și să spună lucruri fantastice despre țara noastră, iar el primește acum, în schimb, acuzații pe nedrept. Acesta pretinde că două dintre femeile din dosar nici măcar nu au fost vreodată în România, ci au fost găsite de procurori și puse să semneze niște declarații nefondate împotriva lui.

„Nu am făcut nimic mai mult decât să promovez această țară. Am spus tuturor oamenilor despre România. Am spus tuturor că chiar dacă sunt doar câțiva oameni care spun lucruri rele despre România, i-am contrazis. Am fost drăguț, am fost răbdător mereu, dar au intrat din nou în casa mea. Nu am făcut absolut nimic rău. Au găsit câteva femei din astea care nu ne cunoșteau și le-au pus să semneze. Unde sunt dovezile? Unde sunt videoclipurile?”, a spus Andrew Tate, nervos, în fața presei, la ieșirea din Tribunal.

Judecătorii de la Tribunalul București au decis, joi seara, ca Andrew Tate să fie plasat în arest la domiciliu, iar fratele său, Tristan, să fie cercetat sub control judiciar. Una dintre presupusele complice ale fraților Tate, Georgiana Naghel, a fost și ea pusă sub control judiciar.

Decizia este executorie, dar nu este definitivă. Acest lucru înseamnă că Andrew Tate nu are voie să-și părăsească domiciliul, iar Tristan nu are voie să plece din țară, până la o decizie definitivă a judecătorilor.

Măsurile au fost luate pe 30 de zile pentru Andrew Tate și 60 de zile pentru Tristan Tate.

×
x close