Andrei Gheorghe a vorbit, miercuri seară, la Observator, despre accidentul rutier în care a fost implicat cu o zi în urmă. Consilierul de comunicare al ministrului Finaţelor susţine că, deşi accidentul nu s-a soldat cu victime, poliţia a decis contrariul şi a fost pornită cercetarea penală împotriva sa. El şi-a justificat refuzul de a merge la INML pentru i se recolta probe biologice prin faptul că, din principiu, nu este de acord ca trupul său "să stea la dispoziţia statului".
Andrei Gheorghe a povestit cum s-a petrecut întregul incident. Potrivit acestuia, a fost vorba de o tamponare banală, soluţionată amiabil, dar pe care Poliţia a transformat-o în accident cu victime.
"(...) În momentul în care ajung la poliţie oamenii şi femeia spune că o doare capul, în secunda următoare Poliţia decide urgent să cheme salvarea. Deşi femeia spune că nu doreşte aşa ceva şi n-are nevoie şi nu se simte atât de rău. După care Poliţia declară accidentul ca fiind cu victimă", povesteşte Andrei Gheorghe.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, declara miercuri că, la scurtă vreme de la accident, şoferul maşinii tamponate şi femeia au sunat la 112 şi au cerut o ambulanţă. La faţa locului s-a prezentat şi Andrei Gheorghe, chemat de poliţişti. Probele cu etilotestul au ieşit negative pentru ambii şoferi, însă Gheorghe a refuzat să meargă la INML pentru a i se recolta probe biologice.
Întrebat de ce s-a împotrivit acestei proceduri, Andrei Gheorghe a răspuns iritat că, din principiu, nu este de acord să îşi pună corpul la dispoziţia statului, însă a cerut prelevarea probelor, lucru care s-ar afla şi în declaraţia dată Poliţiei.
"Etilotestul a ieşit 0, care este utilitatea unei alte probe? (...) Nu sunt de acord şi nu voi fi niciodată ca trupul meu să stea la dispoziţia statului. Sunt convins şi sunt absolut de acord ca în România anului 2000, cât suntem noi în secolul acesta, să se preleveze salivă, urină, dar nu sânge. În al doilea rând, de ce se ajunge în situaţia asta?", a explicat Gheorghe.
Accidentul în care a fost implicat s-a produs marţi seară, în zona Piaţa Presei Libere. Andrei Gheorghe a lovit atunci din spate o maşină care staţiona la stop. În urma accidentului, poliţiştii i-au ridicat permisul, iar pe numele său a fost deschis un dosar după ce a fost reclamat pentru vătămare corporală din culpă.
Antena3.ro