Andrei Baciu a anunțat marți care sunt obiectivele pe care și le-a stabilit Guvernul pentru anii 2022 și 2023 în ceea ce privește vaccinarea anti-COVID.
Pe lângă obiectivul general care înseamnă continuarea vaccinării populației în condiții de siguranță, autoritățile anunță obiective specifice pe perioade de timp.
Astfel, în 2022, obiectivul este acoperirea vaccinală în proporție de 20% pentru copiii mai mici de 12 ani și în proporție de 70% pentru populația generală în vârstă de 12 ani și mai mult.
În 2023 obiectivul este vaccinarea a cel puțin 90% din populația generală cu vârsta peste 12 ani.
Obiectivele privind vaccinarea în următorii doi ani au fost stabilite de Comitetul național de vaccinologie și vor fi impuse printr-o hotărâre de Guvern.