Contactată de prezentatoarea Antena3, Alina Petrescu, Andreea Marin Bănică, preşedinte al Asociaţiei "Preţuieşte Viaţa", s-a declarat revoltată de
cazul fetiţei care a murit de înfometare după ce a fost părăsită de mama ei.
Aceasta a declarat că atât mama, cât şi bunica fetiţei sunt responsabile moral de moartea acesteia, iar cadrele medicale care au îngrijit-o trebuiau să se implce mai mult în acest caz.
Caz revoltător la Arad. O fetiţă de 11 ani a murit de înfometare după ce a fost părăsită de mamă
Ca şi reprezentant al Asociaţiei "Preţuieşte Viaţa", Andreea Marin consideră că asistenţii sociali care au avut în grija lor acest caz nu şi-au făcut treaba şi nu au demarat o anchetă care să aibă ca finalitate salvarea vieţii acestei copile.
Andreea Marin a declarat că se alătură şi sprijină soluţionarea acestui caz, şi că doreşte realizarea unei campanii care să vină în ajutorul copiilor defavorizaţi. "
Suntem de nesuportat ca societate dacă vom sta să asistăm cu mâinile în sân la astfel de cazuri revoltătoare", a declarat Andreea Marin în cadrul emisiunii Esenţial.
Vă reamintim că în urmă cu un an copila (la acea dată, în vârstă de 10 ani ) a fost internată la spitalul din Timişoara, iar apoi transferată la o unitate sanitară din Arad, unde a fost părăsită de mama şi bunica ei.
Înainte de a muri fata cântărea aproximativ 10 kilograme şi nu se mai putea deplasa singură.