
Mașina unei consiliere locale USR din comuna Stoina, județul Gorj, a fost incendiată. Un bărbat cu fața acoperită cu o cagulă a fost surprins de camerele de supraveghere fugind de lângă mașină, după ce i-a spart geamul și a aruncat ceva la interior. Poliția a deschis un dosar penal pentru distrugere.
Ionela Udrea își parcase mașina în apropierea blocului în care locuiește în data de 29 ianuarie.
„La data de 29 ianuarie a.c., poliţişti din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat de 35 de ani, din comuna Stoina, cu privire la faptul că, la autoturismul personal, care se afla parcat în proximitatea blocului de domiciliu, a izbucnit un incendiu. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, fiind efectuate activităţi investigative şi cercetarea locului faptei. La faţa locului a intervenit şi un echipaj ISU Gorj pentru localizarea şi stingerea incendiului. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere”, au anunțat vineri, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj.
Sursa citată precizează că femeia este şi învăţătoare la şcoala din localitate, iar soţul său este angajat la Primăria Stoina.
De asemenea, scrie presa locală, polițiști și jandarmi au fost și miercuri și joi în Stoina și au descins la un individ din localitate, cunoscut de consiliera USR.
Oficialii Poliţiei precizează că poliţiştii de investigaţii criminale continuă cercetările, având în calcul mai multe ipoteze de lucru, în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt şi identificării persoanelor bănuite de săvârşirea faptei.