Antena 3 CNN Actualitate Ancheta în dosarul morții polițistului Gigină a fost finalizată de DNA

Ancheta în dosarul morții polițistului Gigină a fost finalizată de DNA

2 minute de citit Publicat la 08:07 01 Mai 2018 Modificat la 08:07 01 Mai 2018
o_1ccd2alj31e9r131v1soj5b66888.jpg

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a finalizat ancheta în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină, în care fostul ministru de Interne Gabriel Oprea este urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, caz în care Înalta Curte stabilise ca termen data de 1 mai.

Procurorul de caz a terminat ancheta de săptămâna trecută şi a înaintat-o şefului ierarhic pentru confirmarea soluţiei dispuse, au precizat sursele citate.

La proces a asistat şi Cornel Gigină, tatăl poliţistului Bogdan Gigină, care a adus acuzaţii fostului ministru Gabriel Oprea.

"S-au spus în instanţă nişte aberaţii, precum că motociclistul trebuie să aibă ştergător, că există pe degetul drept, la manşă, un ştergător. Nişte aberaţii. Domnul ministru de Interne (Gabriel Oprea - n.r.) este afectat psihic din cauza medierii. Eu am spus: 'Să nu dea Dumnezeu să vă moară copilul, să vedeţi cât de afectat emoţional sunteţi!'. Dânsul este afectat emoţional mediatic? Nu se poate aşa ceva. (...) S-a vorbit despre expertiza motocicletei. Ce expertiză să facă la firma BMW? Motocicleta este cumpărată de acolo, este reparată acolo şi expertiza se face la aceeaşi firmă. Cât de just şi de corect poate fi acest lucru?", a spus Cornel Gigină.

Întrebat de jurnalişti dacă Oprea ar fi putut să dea ordin ca motocicleta condusă de fiul lui să nu facă parte din coloana oficială, Cornel Gigină a răspuns: "Binenţeles. Putea să spună. Dânsul era zeu. Dânsul comanda tot. De la el în jos nimeni nu putea să mişte nimic. Nicio centimă. Toată lumea îi ştia de frică".

 Cornel Gigină a fost întrebat dacă Oprea era interesat de cei care făceau parte din coloana oficială. "Nu îl interesa. Pe el îl interesa să ajungă foarte urgent. De aceea s-a şi cerut motocicletă în ultimele trei luni, ca să îi deschidă coloana. Eu nu uit că dimineaţa, la schimbul 1, am fost şi i-am asigurat traseul. Nu uit când a cerut prin staţie ca de la Târgovişte până la Ministerul de Interne să facă 35 de minute. Şi cu viteza de 84 km/h nu sunt de acord, care s-a stabilit prin expertiză. Probabil că s-a luat la global, nu atipic pe porţiune. Avea peste 100 km/h. Eu am fost la el în delegaţii şi cunosc toate ordinele care se dădeau prin staţie şi telefonic. Cum se ţipa în staţie şi telefon să se facă traseul ministrului de Interne. Nu avea traseu asigurat nici preşedintele, nici premierul la acea vreme, cum avea traseul ministrul de Interne", a susţinut tatăl poliţistului.
 

×
Etichete: DNA ancheta
x close