Soferul cisternei cu propan care a luat foc ieri in Buzău este cercetat penal pentru distrugere, la fel şi patronul service-ului unde a fost reparată cisterna. Cei doi au fost şi amendaţi de poliţie, cu câte 5.000 de lei.
Anchetatorii au stabilit că service-ul unde a fost adusă cisterna pentru reparaţii nu avea autorizaţie pentru astfel de lucrări. Service-ul mai fusese în atenţia ISU Buzău pentru nereguli găsite în urma unui control.
Şoferul este acuzat că a adus maşina la reparaţii încărcată cu o tonă de gaz inflamabil şi nu cu apă sau gaz inert, aşa cum cer normele în vigoare.
Pompierii au descoperit că incendiul a izbucnit în timpul reparaţiilor, din cauza unui furtun prin care trecea propanul. Inspectorii ITM anchetează cazul şi vor face o expertiză a cisternei.
În urma incendiului, un bărbat a suferit arsuri la mâini şi la faţă, iar sute de buzoieni au fost evacuaţi de teama unei explozii de proporţii.