Liberalii o vor invita pe Anca Dragu, ministru al Finanţelor, la 'Ora Guvernului', în data de 19 septembrie, pentru a prezenta situaţia exactă în domeniul fiscalităţii, a anunţat miercuri liderul grupului PNL de la Camera Deputaţilor, Eugen Nicolăescu, scrie Agerpres.
'Pentru că vrem să fie totul transparent, democratic, săptămâna viitoare vom cere în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor invitarea ministrului Finanţelor la 'Ora Guvernului' din data de 19 septembrie. Cu această ocazie îi vom solicita doamnei ministru Anca Dragu să ne prezinte situaţia exactă în legătură cu ceea ce se lucrează în Ministerul Finanţelor în domeniul fiscalităţii, dar totodată, lucru foarte important, să ne vorbească în faţa Camerei Deputaţilor despre problemele grave pe care le are România din punct de vedere al respectării deficitului bugetar. Ea a transmis o scrisoare Parlamentului prin care îşi arăta îngrijorarea că avem probleme în respectarea deficitului bugetar, conform Tratatului fiscal', a afirmat Nicolăescu, într-o conferinţă de presă la Palatul Parlamentului.
El i-a asigurat pe români, inclusiv pe cei cu profesii liberale şi persoanele fizice autorizate, că PNL nu va permite modificarea Codului fiscal prin majorarea impozitării şi împovărarea celor care sunt cu iniţiativă privată, a celor care creează locuri de muncă, a celor care au curajul să investească în România.
'Mă bucur că doamna ministru al Finanţelor a clarificat faptul că Ministerul nu are de gând să modifice Codul fiscal şi mai ales prin ordonanţă de urgenţă. În acelaşi timp, trebuie să îl atenţionez pe primul ministru că este nevoie să le solicite tuturor miniştrilor, în această perioadă de campanie electorală, până la sfârşitul mandatului, să se abţină să mai iniţieze orice fel de proiect de lege sau de ordonanţă care să aibă ca obiect modificarea Codului fiscal. Atrag atenţia tuturor că, în conformitate cu Tratatul fiscal, Codul fiscal nu poate fi modificat cu şase luni înainte de începerea exerciţiului financiar. În consecinţă, orice intenţie în această perioadă, fie din partea unui minister, fie din partea unui parlamentar sau grup parlamentar, este un gest necugetat şi nelegal. Fac apel şi către grupurile parlamentare să se abţină de la a promova iniţiative care au ca scop modificarea fiscalităţii. Cred în continuare că trebuie să fim atenţi la activitatea Guvernului, dar, în acelaşi timp, să nu îl criticăm numai de dragul de a-l critica', a afirmat liderul deputaţilor liberali.