Antena 3 CNN Actualitate ANAF face angajări! Ce trebuie să faci pentru a ajunge inspector antifraudă fiscală

ANAF face angajări! Ce trebuie să faci pentru a ajunge inspector antifraudă fiscală

<1 minut de citit Publicat la 19:20 11 Ian 2017 Modificat la 19:20 11 Ian 2017
o_1b678n04msf71ue1f9d107sjp48.JPG
Foto: Agerpres

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) organizează, în data de 11 februarie, concurs pentru ocuparea a 132 de funcţii publice de inspector antifraudă la Direcţia generală antifraudă fiscală, scrie Agerpres.

Posturile vacante sunt în Bucureşti, Alexandria, Târgu Jiu, Constanţa şi Suceava.

Condiţiile de participare şi de desfăşurare ale concursului, bibliografia şi alte informaţii cu privire la concurs pot fi consultate pe pagina de internet a Agenţiei la adresa www.anaf.ro, secţiunea DESPRE ANAF - Organizare - Resurse umane - Concurs Directia generală antifraudă fiscală.

Direcţia generală antifraudă fiscală a fost înfiinţată în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în data de 26 iunie 2013, prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 74/2013, aprobată prin Legea nr. 144/2014. Operaţionalizarea efectivă şi primele acţiuni de control au avut loc în luna decembrie 2013.

DGAF este coordonată de un vicepreşedinte ANAF, cu rang de subsecretar de stat, numit prin decizie a prim-ministrului.

×
Etichete: ANAF
x close