Antena 3 CNN Actualitate De ce nu vor mai primi elevii note anul următor la evaluări. Cum vor fi testați

De ce nu vor mai primi elevii note anul următor la evaluări. Cum vor fi testați

Raluca Bîrcă
3 minute de citit Publicat la 11:43 12 Apr 2022 Modificat la 11:43 12 Apr 2022
De ce nu vor mai primi elevii note anul următor la evaluări. Cum vor fi testați
Sursa foto: hepta

Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, a anunțat de mai multe ori că nu își mai dorește teze în anul școlar viitor.

Pe de altă parte a anunțat că elevii vor fi evaluați în mod standardizat.  Nu știm cu exactitate de câte ori vor fi evaluați, pentru că acest lucru încă se discută  la nivelul Ministerului Educației, însă Sorin Câmpeanu dă asigurări că nu va fi vorba despre cinci evaluări standardizate, câte una în fiecare modul, ci mai degrabă ia în calcul propunerea elevilor și anume aceea de a fi testați de două ori într-un an școlar, la începutul și la finalul anului.

Diferențe între teză și evaluarea standardizată

În primul rând modul în care vor fi corectate lucrările va fi complet diferit. Acestea vor ajunge printr-o aplicație digitală la doi profesori care nu se cunosc între ei.  De asemenea profesorii nu vor ști de unde provine lucrarea, din ce județ și nici cui aparține.  Astfel Ministerul Educației speră să fie îmbunătățit modul în care sunt corectate lucrările.

În al doilea rând Ministerul Educației își dorește norme mult mai clare de evaluare astfel încât notele 9 și 10 să fie doar pentru elevii care fac performanțe.

Totodată ministrul nu își mai dorește calificative obișnuite ci procente de realizare,  astfel încât elevii să poată afla cum s-au descurcat pe fiecare subiect în parte.

Rămâne de văzut câte dintre aceste obiective vor rămâne în picioare până la sfârșitul lunii aprilie, atunci când Ministerul va anunța și de câte ori vor fi testați elevii și de câte ori le va fi încheiată media.

Standarde clare de notare

„Standardele de evaluare sunt un lucru foarte important și ele trebuie dezvoltate. Nu există încă la nivel național, pe discipline, standarde clare de evaluare. Adică ce înseamnă un 8, de exemplu? Nota 8, care ar trebui să fie nota optimă, credem noi, pentru un elev. 9 și 10 este excelență, 8 este optim, dar ce este dedesubt înseamnă că trebuie să mai lucreze. N-ar trebui să tindă toată lumea spre 10. Dar acestea sunt standarde care trebuie dezvoltate pe discipline și asta se va face odată cu schimbarea curriculară și odată cu planurile cadru care vor fi modificate, după cum a declarat domnul ministru”, spunea secretarul de stat în Ministerul Educației, Radu Szekely, în urmă cu câteva zile. 

Evaluare digitală

„Evaluarea sau corectarea standardizată, despre care a vorbit domnul ministru, că va fi pilotată la Bacalaureat, Evaluarea Națională și Evaluările pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, înseamnă pur și simplu corectarea aleatorie, fără să știi de unde vine examenul. Lucrarea se duce la profesori printr-o platformă, printr-o aplicație. Nu știe nimeni a cui este. Și să vedem dacă în felul acesta se îmbunătățește calitatea corectării”. 

Fără notă, cu procent de realizare

„Aceste evaluări standardizate care vor fi pilotate la sfârșitul acestui an școlar înseamnă niște evaluări pe română și matematică la toate nivelurile, înseamnă de fapt niște teste standardizate care evaluează competențele elevilor pe cele două discipline (limba română și comunicare și pe matematică), pe fiecare nivel. Aceste teste sunt bazate pe itemi obiectivi, testați, care, chiar dacă sunt diferiți – adică eu și dumneavoastră dacă am da testul acum, am putea ca pentru aceeași competență să avem itemi diferiți. Dar ei vor spune evaluatorului că noi avem acea competență dezvoltată sau nu. Și elevul și profesorul, și familia, evident, vor primi un raport în urma acestei evaluări care nu dă o notă, ci dă un procentaj de realizare. Important este ca în urma acestor testări profesorii să știe că un anumit elev are anumite competențe dezvoltate mai bine și altele pe care trebuie să lucreze. Și să-și poată planifica activitățile în așa fel încât să poată lucra pe acele competențe pe care știe că mai e nevoie și nu să meargă mai departe, știind că nu are baza pe care să construiască”, a explicat Radu Szekely la Europa FM.

×
Etichete: elevi an şcolar
x close