Antena 3 CNN Actualitate Amorul dintre profesor şi elev. O relaţie pentru care mulţi dascăli şi-au riscat cariera

Amorul dintre profesor şi elev. O relaţie pentru care mulţi dascăli şi-au riscat cariera

N.B.
2 minute de citit Publicat la 12:19 16 Noi 2011 Modificat la 12:19 16 Noi 2011
Amorul dintre profesor şi elev. O relaţie pentru care mulţi dascăli şi-au riscat cariera
Foto: sodahead.com
În ultima vreme din ce în ce mai multe cadre didactice par a fi dispuse să-şi pună în pericol cariera şi chiar libertatea pentru o relaţie nepotrivită cu un elev.  De multe ori în mediul universitar, sexul se dovedeşte a fi însă monedă de schimb pentru note mai mari. Sunt celebre mai multe filmările postate pe internet în care profesorii cereau favoruri sexuale.

Unul din cele mai recente cazuri s-a petreceut la Liceul de Artă  „Plugor Sandor" din Sfântu Gheorghe. Poliţiştii au început cercetările, după ce o elevă de 12 ani a făcut plângere că ar fi fost violată de un profesor. Părinţii fetei susţin că ar fi aflat despre cele întâmplate după ce i-au citit jurnalul şi imediat au anunţat conducerea liceului şi poliţia. Până la elucidarea cazului, profesorul a fost suspendat din ordinul inspectoratul Şcolar Covasna.

Poate cel mai mediatizat caz a fost însă cel al elevului Bogdan "Ralph" Costache, care s-a sinucis din dragoste pentru profesoara sa de limba română. În 2009, tânarul şi-a luat viaţa după ce a fost părăsit de profesoară.

O altă situaţie de acest fel a fost provocată de un profesor din localitatea ieşeană Bălteni. Dascălul a fost acuzat de o elevă de 14 ani că ar fi pipăit-o şi ar fi vrut să o ademenească într-un bar. Profesorul a fost cercetat de poliţie pentru corupere sexuală.

Şi la Bârlad a avut loc în scandal cu tente sexuale între un profesor şi mai multe eleve ale sale. Fetele l-au acuzat că le cerea favoruri sexuale sau bani, în schimbul notelor de trecere.

Şi în 2007, un profesor de limba română din Timiş, filmat cu camera ascunsă, a fost surprins făcând sex oral cu un tânăr care i-ar fi fost student.

În multe univesităţi din România examenele contra sex sau examene contra sume de bani sau alte favoruri reprezintă o chestiune la ordinea zilei. Unul din cazurile are a făcut vâlvă a avut loc la Cluj şi a şifonat puternic imaginea universităţii. O studentă la Facultatea de Ştiinţe Economice a filmat întâlnirea dintr-o cameră de cămin, unde profesorul s-a dezbrăcat la chiloţi pentru o partidă amoroasă.

La fel de celebru a fost şi cazul din 2004, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş". Un profesor de renume a fost dat afară din învăţământ după ce  a fost filmat cu o cameră ascunsă, în timp ce pretindea unei studente să facă sex oral cu el, în schimbul unei note de 8.

Deşi faptele lor contravin normelor şcolare, profesorii cu comportamente indecente sunt greu de exclus din şcoli. Sancţiunile sunt, de multe ori, nesemnificative în raport cu faptele: observaţie scrisă, avertisment, diminuarea salariului de bază cu până la 15%. Numai în foarte puţine cazuri, dascălului i se poate desface disciplinar contractul de muncă.

×
x close