Antena 3 CNN Actualitate America Express - Drumul Soarelui. Testul prin care trec concurenţii pentru imunitate

America Express - Drumul Soarelui. Testul prin care trec concurenţii pentru imunitate

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 13:03 23 Oct 2023 Modificat la 13:03 23 Oct 2023
america express laura giurcanu sanziana negru
America Express - Drumul Soarelui. Testul prin care trec concurenţii pentru imunitate Sursa foto: Antena 1

Pentru a câștiga imunitatea, concurenţii America Express - Drumul Soarelui trebuie să îndeplinească mai multe misiuni, iar una dintre ele a început chiar în ediția de ieri: concurenții trebuie să adune mai multe obiecte în gentile tradiționale purtate de paisa, așa cum se numesc locuitorii din zona columbiană Antioquia.

Restul misiunilor urmează în această seară, iar una dintre ele va testa rezistența fizică a competitorilor. Echipele vor munci din greu într-o mină din Anzii Cordilieri pentru prima imunitate a sezonului.

Concurenții vor avea de îndeplinit cele mai grele munci din mină, de la sortarea cărbunilor la măcinarea lor și umplerea mai multor saci.

"A fost foarte greu. În toate antrenamentele la sală din viața mea, nu mi-a fost niciodată atât de greu", a declarat Sânziana Negru.

"Am muncit în nămol pe o pantă de vreo 20-30 de metri, a fost un chin să terminăm această misiune”, a spus Romică Țociu.

Orice efort merită, însă, în numele imunității, care va feri echipa câștigătoare de eliminare, aducându-i totodată confortul deplin al odihnei într-o cameră de hotel.

America Express - Drumul Soarelui, lider de audienţă

Seara trecută, concurenții au dat de urma rucsacurilor America Express după încă o bucată istovitoare de drum și o porție considerabilă de efort. Iar locul în care le-au găsit a fost unul inspirat de istoria controversată a zonei – rucsacurile se aflau îngropate pe un deal din Medellin, asemenea comorilor ascunse de Pablo Escobar, îngropate pentru a nu fi confiscate de autorități. Cu această misiune bifată, echipele au pornit spre Irina Fodor, primii clasați intrând la cel dintâi joc pentru amuletă și Joker al acestui sezon. Câștigătorii serii au fost Alexia și Aris Eram, după o întrecere cu echipa formată din Laura Giurcanu și Sânziana Negru, de-o parte, și Giulia și Vlad Huidu, de cealaltă.

Difuzată de Antena 1 în intervalul 20:59 – 00:35, a doua ediție America Express a fost lider de audiență pe toate segmentele de public.

Astfel, reality show-ul a obținut, pe tronsonul publicului urban cu vârste cuprinse între 21 și 54 de ani, o audiență medie de 6.7 puncte de rating și o cotă de piață de 24.5%, în timp ce următorul clasat, Pro Tv, înregistra 5.4 puncte de rating și o cotă de piață de 19.9%. Și la orașe, emisiunea a fost prima opțiune a telespectatorilor, cu 5.8 puncte de rating și 18.4% cotă de piață, Pro Tv situându-se pe locul secund, cu 4.7 puncte de rating și 14.8% cotă de piață. La nivel național, America Express a ocupat primul loc în topul audiențelor, cu 5.1 puncte de rating și 16.6% cotă de piață, Pro Tv situându-se pe locul secund, cu 4.7 puncte de rating și 15.4% cotă de piață. În minutul de aur 21:46, emisiunea a fost urmărită de aproape 1,4 milioane de telespectatori.

×
x close