Protestul celor peste 1500 de oameni, organizat duminică la Palatul Parlamentului nu a scăpat neamendat de oamenii legii.
„Până în acest moment, organizatorul activității a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 7000 de lei pentru că nu a luat măsurile necesare astfel încât să nu permită depășirea numărului maxim de 100 de participanți și pentru că nu a asigurat respectarea de către aceștia a celorlalte măsuri de protecție sanitară, în conformitate cu prevederile H.G. 35 din 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României emisă în baza Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare”, a anunțat jandarmeria într-un comunicat.
Amintim că protestul a fost organizat de Alianţa Părinţilor şi alte patru asociaţii, Pro Consumatori, Medici pentru Consimţământ Informat, Neam Unit şi Pro Decizii Informate. De asemenea, la protest s-au aliat simpatizanți AUR în frunte cu liderii George Simion și Claudiu Târziu.
Cei prezenţi la protest s-au arătat nemulţumiţi că în proiectul de lege privind vaccinarea persoanelor în România aflat în dezbaterea Camerei Deputaţilor sunt conţinute prevederi referitoare la obligativitatea vaccinării pentru întreaga populaţie, atât copii cât şi pentru adulţi, dar şi la unele amenzi uriaşe în caz de refuz.