Antena 3 CNN Actualitate Amenzile pentru necompletarea formularului PLF de intrare în Romania se anulează. Românii amendați în pandemie primesc banii înapoi

Amenzile pentru necompletarea formularului PLF de intrare în Romania se anulează. Românii amendați în pandemie primesc banii înapoi

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 15:34 29 Iun 2022 Modificat la 15:34 29 Iun 2022
amenzi formular localizare PLF
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Amenzile pentru necompletarea formularului digital de intrare în România vor fi anulate. Deputații au aprobat, astăzi, cu 282 de voturi pentru și o abținere, un proiect de lege în acest sens. Camera Deputaților este cameră decizională.

Proiectul a fost dezbătut luni și a avut susținerea coaliției de guvernare.

Sumele încasate de stat vor fi restituite. Cei care le-au plătit își pot lua banii înapoi, dacă depun o cerere, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a ordinului ministrului.

În termen de 15 zile de la dată intrării în vigoare a legii, se stabilește și procedura prin care vor fi restituite amenzile plătite.

Potrivit expunerii de motive, după intrarea în vigoare a OUG 129/2021, mii de români au fost amendaţi contravenţional după ce s-au întors din străinătate pentru că nu au completat formularul din lipsă de informare sau pentru că nu au ştiut cum să acceseze platforma sau pentru că datele acestora nu au ajuns la DSP dintr-o eroare tehnică sau dintr-o problemă birocratică.

×
x close