Un șofer din Suceava a intrat cu mașina în vitrina unui magazin. Pompierii intervin la locul accidentului
Publicat acum 15 ore si 41 minute
Peste 6.800 de sancțiuni contravenționale și 39 de dosare penale au fost rezultatul acțiunii fulger inițiate, vineri, de către polițiștii rutieri, la nivel național, informează Inspectoratul General al Poliției Române, prin intermediul unui comunicat.
De asemenea, au fost reținute 285 de permise de conducere, au fost retrase 206 certificate de înmatriculare (pentru defecțiuni tehnice, lipsă ITP sau asigurare) și imobilizate 20 de vehicule.
Pe parcursul a patru ore, două dimineața și două după-amiaza, cei 1.168 de polițiști au aplicat 6.803 sancțiuni contravenționale, dintre care 6.452 la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.