Antena 3 CNN Actualitate Amenzi de cinci ori mai mari, pentru români. Legea a intrat în vigoare azi

Amenzi de cinci ori mai mari, pentru români. Legea a intrat în vigoare azi

Denisa Nedelcu
1 minut de citit Publicat la 15:15 24 Iul 2020 Modificat la 15:15 24 Iul 2020
Amenzi de cinci ori mai mari, pentru români. Legea a intrat în vigoare azi
Sursa foto: Agerpres

Noile modificări aduse legii pentru protecția și promovarea drepturilor pentru persoanele cu handicap au mărit considerabil amenzile pentru cei care ocupă locurile de parcare marcate ca fiind destinate persoanelor cu dizabilități, se arată într-o lege care a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial. 

Legea stabilește că cei care parchează pe locurile pentru persoanele cu dizabilități riscă amenzi cuprinse între 2.000 de lei și 10.000 de lei, precum și ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv. 

Amenzile s-au mărit de cinci ori

Până acum, Legea nr. 448/2006 prevedea că o astfel de faptă se pedepsește cu amendă cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei și cu ridicarea mijlocului de transport parcat necorespunzător. 

Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor celor care ocupă un loc de parcare destinat persoanelor cu handicap se fac de către agenții de circulație sau de către personalul de control cu atribuții în acest sens. 

Noi obligaţii pentru angajatorii care au salariaţi cu handicap

De asemena, angajatorii care au salariați cu handicap vor avea noi obligații față de aceștia, iar dacă nu le vor respecta, vor putea fi sancționați cu până la 50.000 de lei. 

Apoi, persoanele cu dizabilități vor putea alege între gratuitatea pe transportul public și decontarea carburantului pentru mașina proprie, respectând însă niște limite anuale pentru decontare, de 1.500 de lei, respectiv 750 de lei, în funcție de gradul de handicap.
 

×
Etichete: amenzi parcare
x close