Este vorba despre seniorii care beneficiază de ajutoare financiare de la stat. Aceștia pot ajunge să plătească amenzi de până 6.500 de lei dacă încalcă legea.
Milioane de români aflați în situații vulnerabile beneficiază, în acest moment, de vouchere sociale pentru alimente de la stat. Majoritatea dintre ei sunt pensionari cu venituri de până în 1.700 de lei.
Singura problemă este că respectivele carduri vin la pachet cu anumite restricții în ceea ce privește alimentele care se pot cumpăra și cu potențiale amenzi pentru cei care nu se respectă regulamentul.
Așadar, cei care cumpără alcool sau tutun cu voucherele pentru alimente riscă amenzi de până la 6.500 de lei. De asemenea, cardul acestora poate fi blocat.
"Se pot aplica amenzile care nu sunt deloc de neglijat, pentru că merg până la 40 de puncte de amendă, undeva în jurul a 6.500 de lei.
Însă, dacă vom vedea că acest fenomen se generalizează, putem introduce și sancțiuni mai dure.
(…) Dacă vedem că lucrurile iau amploare, atunci probabil că vom modifica Ordonanța şi pentru cei care sunt în această situație le vom retrage cardurile sociale", anunța Marcel Boloș cu ceva vreme în urmă.
De asemenea, cardul va fi blocat dacă se constată că acesta a fost folosit de către o altă persoană în afară de deținător.
În situația în care posesorul legal al cardului nu se poate deplasa la operatorii economici, acesta poate să înmâneze cardul împreună cu actul de identitate unei persoane din cadrul familiei.
În luna octombrie, voucherele pentru alimente vor fi alimentate cu o nouă tranșă de 250 de lei pentru peste 2,5 milioane de persoane eligibile în programul Sprijin pentru România.
Ministrul Investițiilor, Adrian Câciu, estimează că aceste vouchere de alimente vor fi alimentate pe data de 15 octombrie 2023.
"La acest moment, așteptăm alimentarea conturilor MIPE de către Ministerul de Finanţe pentru implementarea cu succes și la timp a acestor măsuri asteptate de români și asumate de către Guvernul României", a anunţat, marţi, ministrul Adrian Câciu, potrivit Mediafax.
Aceasta este a noua tranșă a ajutorului pentru alimente şi mese calde acordat persoanelor vulnerabile, care intră pe cardurile "Sprijin pentru România".