Antena 3 CNN Actualitate Amenințări cu dosare penale în Parlament

Amenințări cu dosare penale în Parlament

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 13:20 21 Feb 2018 Modificat la 13:20 21 Feb 2018
o_1c6s11o8d18d81tpbmiv91ghrc8.jpg
Foto: captură Antena 3

Deputatul PNL Dan Vîlceanu a afirmat, miercuri, înaintea votului final asupra moţiunii simple împotriva ministrului Muncii, că Lia Olguţa Vasilescu a minţit plenul, iar, potrivit Legii răspunderii ministeriale, prezentarea de date inexacte Parlamentului poate constitui infracţiune.

În replică, preşedintele Camerei, Liviu Dragnea, i-a spus liberalului că ameninţă parlamentarii cu scopul de a influenţa votul.

„Să înțeleg că ne-ați amenințat ca nu cumva să votăm? Că ne-aţi spus că dacă vom vota vom fi complici şi riscăm o plângere penală? Vreau să lămuriţi lucrul acesta”, a spus Dragnea.

Vîlceanu a susţinut că doar a spus ce prevede Legea răspunderii ministeriale.

Plenul Camerei Deputaţilor a respins miercuri, cu 157 de voturi „împotrivă”, 96 „pentru” şi 16 abţineri, moţiunea simplă intitulată „Lia Olguţa Vasilescu - ministrul minciunii şi al injustiţiei sociale”, iniţiată de liberali.

×
x close