Antena 3 CNN Actualitate Amendat că a 'umflat' cifrele de la inundaţii

Amendat că a 'umflat' cifrele de la inundaţii

<1 minut de citit Publicat la 14:46 04 Iun 2007 Modificat la 14:46 04 Iun 2007
Amendat că a 'umflat' cifrele de la inundaţii
Primarul din comuna constănţeană Dobromir, Visel Iusein, a fost amendat de Inspectoratul pentru situaţii de urgenţă pentru că a ?umflat" cifrele de la inundaţiile care au făcut pagube în urmă cu 3 zile, în localitate. Edilul a raportat date false privind cantitatea de ploaie care a căzut în comună. În loc de aproape 30 de litri pe metrul pătrat, primarul a scris, în raport, că au căzut 80 de litri de precipitaţii.

Adjunctul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, Neculai Coman, a declarat că primarul s-a ales cu o amendă de 1000 de lei şi a spus că, de acum înainte, nu va mai tolera asemenea situaţii. Oficialul a mai declarat că, în general, primarii crează greutăţi în monitorizarea situaţiilor de urgenţă şi că sunt nepregătiţi să facă faţă unor calamităţi. Din acest motiv, măsurile care vor fi luate pe viitor vor fi drastice.

Antena 3

×
x close