Cantina Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti are probleme sanitare, anunţă Direcţia pentru Siguranţa Alimentelor, precizând că unitatea de învăţământ a fost amendată.
Universitatea spune că nu a pus în pericol viaţa studenţilor.
„Universitatea din Bucureşti amendată de către Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor! (Nu ştiu oficial valoarea, dar am înţeles că amenda e de 30.000 lei, cu ablaţiune de plata de 15.000 lei). Foarte multi studenţi de la Facultatea de Drept mi-au trimis în ultimele luni poze cu mâncare stricată de la cantină (carne de pui sau porc care aveau o culoare ciudată) sau îmi spuneau că ciorba acră sau cartofii miros a putregai”, a scris pe Facebook, Andrei Nicolae Popa, studentul care a sesizat ANSVSA despre condiţiile din cămine.
Totodată, studentul mai spune că aceasta este a patra amendă contravenţională primită de unitatea de învăţământ în mai puţin de trei luni, toate fiind date pentru încălcări grave ale normelor de igienă, sănătate publică şi siguranţa alimentelor.