Antena 3 CNN Actualitate Amendă de 2.000 de lei pentru cei care nu examinează carnea de porc pentru depistarea trichinelozei

Amendă de 2.000 de lei pentru cei care nu examinează carnea de porc pentru depistarea trichinelozei

1 minut de citit Publicat la 15:29 29 Noi 2014 Modificat la 15:29 29 Noi 2014
porc.jpg
Foto: www.cookeatdelicious.com
Examinarea cărnii de porc pentru depistarea trichinelozei este obligatorie. Cei care vând carne şi preparate neverificate, care pot pune în pericol sănătatea şi viaţa celor care o consumă, vor fi sancţionaţi cu amenzi de până la 2.000 de lei, atenţionează ANSVSA.

"Solicitaţi vizita medicului veterinar înainte de sacrificarea porcului, pentru că acesta va verifica starea de sănătate a animalului înainte de sacrificare, va da sfaturi utile privind probele ce trebuie luate la sacrificare şi analizele ce trebuie făcute pentru a vă garanta propria dumneavoastră sănătate, va asoma porcul înaintea sacrificării, pentru a scuti animalul de suferinţă şi pentru a obţine o carne de calitate şi cu un gust mai bun. În situaţia în care medicul veterinar constată că porcul dumneavoastră este bolnav, nu riscaţi vânzarea, sacrificarea şi consumul cărnii. Veţi fi despăgubit de stat la valoarea de piaţă a animalului", arată ANSVSA.

Cele mai multe cazuri de trichineloză la om apar în perioada sărbătorilor de iarnă, când, în mod tradiţional, se taie un număr mare de porci crescuţi în gospodării.

Tot în această perioadă, unii consumatori achiziţionează şi consumă carne de porc comercializată clandestin, fără să o testeze prin examen trichineloscopic, punând în pericol sănătatea şi viaţa tuturor celor care o consumă.

NSVSA recomandă consumatorilor să nu cumpere carne de porc, produse sau preparate de la persoane neautorizate, din locuri sau spaţii nesupravegheate sanitar-veterinar.

Numărul de telefon la care cetăţenii pot sesiza, gratuit, nereguli în domeniul siguranţei alimentelor este 0800 826 787.

×
Etichete: carne de porc
x close