Antena 3 CNN Actualitate Încep controalele pentru ambrozie! Cât este amenda și care sunt obligațiile românilor deținători de terenuri

Încep controalele pentru ambrozie! Cât este amenda și care sunt obligațiile românilor deținători de terenuri

Andreea Ştefan
1 minut de citit Publicat la 10:00 08 Iun 2022 Modificat la 11:34 08 Iun 2022
ambrozie
Încep controalele pentru ambrozie! Cât este amenda și care sunt obligațiile românilor deținători de terenuri Sursa foto: Agerpres

În ultimii ani, ambrozia s-a răspândit masiv în spațiile verzi și chiar în curțile oamenilor. Legea ambroziei a fost creată pentru ca românii să fie obligați să ia măsuri pentru eliminarea acestei buruieni care provoacă alergii puternice.

În această perioadă, autoritățile locale vor începe să inventarieze aceste terenuri, ca mai apoi să trimită somații proprietarilor, pentru ca aceștia să aibă timp să elimine ambrozia, înainte de începerea controalelor, potrivit avocatnet.ro.

În caz contrar, românii care nu iau măsuri în acest sens riscă amenzi de până la 5.000 de lei.

Care sunt obligațiile proprietarilor deținători de terenuri

Potrivit Legii 62/2018, proprietarii sau deținătorii de terenuri sunt obligați să desfășoare lucrări de prevenire, combatere și distrugere a ambroziei, ”pentru evitarea instalării și răspândirii vegetației adventive invazive și eliminarea ei în cazul prezenței pe terenurile intravilane sau extravilane”.

Pentru a distruge ambrozia și pentru a preveni răspândirea ei, românii proprietari de terenuri trebuie să desfășoare periodic lucrări de întreținere a terenurilor. Aceste lucrări trebuie să fie executate în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante și apariția primelor inflorescențe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an.

Metode recomandate pentru prevenirea, combaterea și distrugerea ambroziei

Metodele recomandate pentru prevenirea, combaterea și distrugerea, potrivit HG 707/2018, sunt:

  • cosirea repetată, manual sau mecanic, în funcție de locul și suprafața infestată,
  • distrugerea cu unelte agricole,
  • smulgerea, în cazul unor suprafețe izolate,
  • efectuarea unor arături adânci și discuiri pe terenurile agricole, 
  • erbicidarea.

Când încep controalele

În următoarea perioadă, autoritățile locale vor începe controalel în două valuri, respectiv:

  • 1 - 15 iulie - se pot da numai avertismente
  • 16 iulie - 31 octombrie - amenzi pentru românii care nu au respectat avertismentele primite

Perioada în care pot fi amendați cei ce nu distrug ambrozia de pe terenurile deținute a fost extinsă în 2021.

Cât este amenda pentru cei care nu distrug ambrozia

Persoanele fizice pot fi sancționate cu amenzi cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei, conform legii 62/2018.

Amenzile minime s-au majoprat, în 2020, pentru persoanele fizice și firmele care nu distrug ambrozia

×
x close