Antena 3 CNN Actualitate Ambasadorul României la Londra, Dan Mihalache, reacție pe Facebook la incidentul din Norwich

Ambasadorul României la Londra, Dan Mihalache, reacție pe Facebook la incidentul din Norwich

<1 minut de citit Publicat la 20:02 10 Iul 2016 Modificat la 20:02 10 Iul 2016
10847636_821185724609641_4671536854910035466_o.jpg
Foto: Dan Mihalache/Facebook

Solidaritatea comunității din Norwich arată că societatea britanică are anticorpii necesari împotriva extremismului şi xenofobiei, a scris pe pagina sa de Facebook ambasadorul României la Londra, Dan Mihalache.

''Sper că acest incident va rămâne o excepţie nefericită. Săptămâna viitoare voi discuta cu Ministrul imigraţiei din Marea Britanie, domnul James Brokenshire, cu primarul Londrei, domnul Sadiq Khan, despre cum putem lucra împreună pentru a preveni asemenea derapaje periculoase. Avem o cooperare foarte bună cu autorităţile britanice, ceea ce mă îndreptăţeşte să sper că acest moment va fi depăşit. A fost impresionantă solidaritatea comunităţii din Norwich, care s-a mobilizat şi a strâns o sumă considerabilă de bani pentru cei care au avut de suferit în urma acestui atac. Această solidaritate arată că societatea britanică are anticorpii necesari împotriva extremismului şi xenofobiei'' a scris Mihalache, potrivit Agerpres.

Reacţia ambasadorului vine după ce un magazin aparţinând unor cetăţeni români a fost incendiat în noaptea de vineri în localitatea Norwich din Marea Britanie. Comunitatea din Norwich s-a solidarizat şi a strâns peste 20.000 de lire sterline pentru patronii magazinului incendiat.

×
Etichete: Dan Mihalache
x close