Antena 3 CNN Actualitate Ambasadorul Marii Britanii în România, elogii la adresa Regelui Mihai

Ambasadorul Marii Britanii în România, elogii la adresa Regelui Mihai

<1 minut de citit Publicat la 14:42 05 Dec 2017 Modificat la 14:42 05 Dec 2017
o_1c0jb51ul1d9016dfo001lsh1q4k8.jpg

Ambasadorul Marii Britanii în România, Paul Brummell, a transmis, marţi, condoleanţe Familiei Regale a României, Guvernului şi poporului român în contextul decesului Regelui Mihai şi a subliniat că fostul suveran a fost o figură foarte importantă a istoriei comune a celor două state. 

"Condoleanţe din partea Guvernului Marii Britanii pentru Familia Regală a României, Guvernul României şi poporul român. Regele Mihai a fost o figură foarte importantă în istoria noastră comună. A luptat împotriva comunismului, a fascismului, a avut legături foarte strânse cu Marea Britanie. E o perioadă foarte tristă şi suntem alături de România", a declarat Brummell după întâlnirea ambasadorilor statelor membre UE cu preşedintele Klaus Iohannis. 

Regele Mihai I, fostul suveran al României, a murit marţi la vârsta de 96 de ani la reşedinţa din Elveţia, a anunţat Casa Regală. 

La căpătâiul Regelui a stat, până în ultima clipă, Alteţa Sa Regală Principesa Maria. 

Trupul neînsufleţit va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleş, iar apoi, pentru două zile, în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei. 

Slujba de înmormântare va avea loc la Catedrala Patriarhală, iar înmormântarea la Curtea de Argeş. 

Miercuri va fi făcut public, în detaliu, programul funeraliilor.

×
x close