În contextul publicării de către Ambasada Federației Ruse la București, pe pagina sa oficială de internet, a articolului cu titlul "Despre lătratul NATO la frontierele Rusiei și sursa principală de dezinformare a lumii", ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a dispus convocarea ambasadorului Federației Ruse în România, Valery Kuzmin, la sediul Ministerului Afacerilor Externe.
Astfel, miercuri, 11 mai 2022, ambasadorul rus a avut o întrevedere cu secretarul de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota.
Cu acest prilej, secretarul de stat pentru afaceri strategice a atras atenția că este inacceptabilă folosirea repetată de către misiunea rusă a unui limbaj nepotrivit, ofensator și provocator la adresa României și a NATO, Alianță din care țara noastră face parte ca urmare a deciziei sale democratic asumate.
De asemenea, a fost reamintit și faptul că la data de 22 aprilie 2022 MAE a transmis o Notă Verbală prin care și-a exprimat dezacordul, în scris, în termenii cei mai fermi, cu referire la declarațiile postate pe pagina de internet a misiunii diplomatice ruse privind războiul din Ucraina (text intitulat „Despre război şi pace în Ucraina”).
Totodată, MAE a atras atenția asupra modului dezumanizant și neconform cu realitatea al descrierii războiului din Ucraina, pentru care partea rusă deține întreaga responsabilitate, și a reiterat îndemnul la maximă reținere în abordarea publică pe acest subiect, cu evitarea atitudinilor și mesajelor cu caracter provocator din partea Ambasadei.
Secretarul de stat a atenționat din nou partea rusă asupra faptului că această conduită de comunicare publică reflectă o abordare consecvent neconstructivă a relației bilaterale din partea Ambasadei și a solicitat ca mesajele publice să se mențină în limitele prevăzute de Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961.