Ministerul de Externe a trimis Parlamentului, în vederea audierii, propunerile de tituari pentru 26 de misiuni diplomatice ale România.
Conform sursei citate, George Maior este propus ambasador în Regatul Haşemit al Iordaniei, consilierul prezidențial Andrei Muraru, în Statele Unite ale Americii, iar Emil Hurezeanu în Austria.
"Ministerul Afacerilor Externe a transmis la joi, către Comisiile pentru Politică Externă și Comisiile pentru comunitățile de români din afara granițelor țării din cadrul Senatului, respectiv Camerei Deputaților (...) solicitarea de audiere, în perioada următoare, a unui număr de 26 de candidați pentru poziția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României, în urma aprobării numirii acestora de către președintele Klaus Iohannis", precizează M.A.E.
M.A.E.: S-a început procedura de solicitare a acordului țărilor unde vor fi acreditați noii ambasadori
Instituția precizează că, în cazul celor 26 de candidați, a fost demarată deja procedura de solicitare a acordului statului unde aceștia vor fi acreditați.
M.A.E. mai spune că "acest demers (nominalizarea celor 26 de diplomați la noile posturi, n.r.) face parte din procesul de înnoire a conducerii misiunilor diplomatice ale României, inițiat în conformitate cu practicile și prevederile instituționale, în rândul șefilor de misiuni care au îndeplinit sau au depășit mandatul uzual de 4 ani în exercitarea funcției de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României".
Ministerul comunică faptul că, dintre cei 26 de titulari nominalizați, 14 vor ocupa pentru prima oară funcția de ambasador.
M.A.E. subliniază că 8 diplomați - adică aproximativ o treime - sunt femei.
Lista completă cu persoanele propuse pentru a ocupa o funcție de ambasador:
1. Republica Federală Germania - Adriana-Loreta Stănescu
2. Republica Austria - Emilian-Horațiu Hurezeanu
3. Confederația Elvețiană - Bogdan Mazuru
4. Republica Polonă - Theodor-Cosmin Onisii
5. Republica Slovacă - Călin Fabian
6. Vatican - Lilian Zamfiroiu
7. Regatul Norvegiei - Marius Cristian Bădescu
8. Marele Ducat al Luxemburgului - Alexandrina-Livia Rusu
9. Irlanda - Laurențiu-Mihai Ștefan
10. Republica Azerbaidjan - Vasile Soare
11. Japonia - Ovidiu Dranga
12. Republica Algeriană Democratică - Gruia Otiliu Jacotă
13. Regatul Haşemit al Iordaniei - George Cristian Maior
14. Irak - Radu Octavian Dobre
15. Statul Kuwait - Mugurel-Ioan Stănescu
16. Republica Kenya - Dragoș Viorel Radu Țigău
17. Republica Cuba - Theodora Magdalena Mircea
18. Africa de Sud - Monica Cecilia-Sitaru
19. Republica Chile - Floricel Paul Mocanu
20. Republica Federativă a Braziliei - Monica-Mihaela Știrbu
21. Republica Filipine – Răduța-Dana Matache
22. Republica Tunisiană - Elena Șerbănescu
23. Republica Coreea - Cezar Armeanu
24. Kazahstan - Mădălina Lupu
25. Republica Estonia - Călin Stoica
26. Statele Unite ale Americii - Dan-Andrei Muraru