Pe 11 octombrie, la ora 12.00, este aşteptat în faţa membrilor. În caz contrar, membrii Consiliului vor începe dezbaterea şi vor decide, în lipsa europarlamentarului, dacă îi retrag sau nu decoraţia.
"Este ultimul termen pe care regulamentul îl prevede şi pe care Consiliul îl acceptă din partea domnului Tokes. De aceea, decizia noastră a fost o decizie care respectă regulamentul şi oferă domnului Tokes şansa de a se prezenta aşa cum este onorabil, aşa cum este corect, în faţa colegilor săi", a spus Mircea Geoană.
"Decizia noastră regulamentară este că dacă şi pe 11 octombrie, la ora 12.00, domnul Tokes NU va fi prezent, Consiliul va demara procedura de dezbatere pe fond în absenţa dânsului", a adăugat Geoană.