Antena 3 CNN Actualitate Am luat-o înaintea nemţilor. Benzina noastră e mai scumpă, dar salariile sunt de 5 ori mai mici

Am luat-o înaintea nemţilor. Benzina noastră e mai scumpă, dar salariile sunt de 5 ori mai mici

O.P.
<1 minut de citit Publicat la 06:08 04 Ian 2012 Modificat la 06:08 04 Ian 2012
Am luat-o înaintea nemţilor. Benzina noastră e mai scumpă, dar salariile sunt de 5 ori mai mici
Foto: Antena3
 Benzina din România este mai scumpă decât cea din Germania deşi salatriul mediu pe economie este de cinci ori mai mic. Până şi din Austria sau Marea Britanie este mai ieftin să cumperi carburant decât din ţara noastră.

Datele Comisiei Europene arată că în acest început de an, topul ţărilor cu cea mai scumpă benzină este condus de Danemarca, Malta, Italia, Spania şi Portugalia. 

România se situează pe locul 18, înainte de Germania şi Bulgaria. Ultimele locuri ale topului sunt ocupate de Marea Britanie, Austria şi Irlanda. Creşterea preţurilor la carburanţi a plasat România, încă de la începutul anului 2011, pe locul opt la nivelul întregii Uniuni Europene, cu o scumpire de 4 eurocenţi pe litru, în timp ce în Polonia, Cehia şi Ungaria, preţul benzinei a crescut cu 3 eurocenţi/litru.

Nu e de mirare de ce mulţi bucureşteni alimentează în Bulgaria. La vecinii noştri, benzina s-a scumpit cu un singur cent pe litru, anul trecut. Cele mai mari scumpiri au fost în Irlanda, unde preţul benzinei, fără a lua în calcul taxele, a crescut cu 14 eurocenţi/litru.

În Malta, creşterea a fost de opt eurocenţi, iar în Cipru litrul de benzină s-a scumpit cu şase cenţi.
 



×
Etichete: benzina carburanti
x close